Partidul AUR se află, din nou, în centrul unui scandal, însă de această dată protagoniști sunt chiar membrii formațiunii politice. Un coleg de partid ar fi sărit la bătaie, iar victimă i-a căzut chiar celebrul deputat Dan Tanasă, implicat de-a lungul timpului în mai multe situații tensionate.
Totul s-ar fi întâmplat după o ședință a partidului condus de George Simion, într-o filială din Harghita, potrivit Digi 24. Imaginile au fost publicate pe rețelele de socializare, surprinzând momentul încăierării.
Unul dintre membrii AUR s-ar fi enervat după ce Dan Tanasă i-ar fi spus că „nu stă la masă cu borfașii”, refuzând să stea de vorbă cu el. Bărbatul a sărit la gâtul deputatului, moment în care celelalte persoane prezente au intervenit pentru a aplana conflictul.
Bă, tu mă faci pe mine borfaș? Eu mi-am dat viața pentru partidul ăsta”, i-a strigat bărbatul deputatului Tanasă.
Conform sursei citate, agresorul ar fi fost exclus din partid după acest incident. De altfel, reprezentanții AUR au transmis pentru Digi 24 că filmarea nu ar fi una recentă, iar scenele nu s-ar fi desfășurat în sediul partidului.
Nu a fost vorba de o altercație sau bătaie cum scrie în acel video, ci de o încercare de agresiune asupra domnului Dan Tanasă”, a precizat partidul AUR.
Sursa video: Facebook Iulian Drăghici
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Peter Magyar, atac la George Simion: „Dansa pe mormintele strămoșilor noștri”












