Dumitru Ciucă, fost director tehnic al Direcției Apelor Argeș-Vedea și inginer-șef al Sistemului de Gospodărire a Apelor Argeș, a lăsat o amprentă adâncă în domeniu. Chiar și după retragerea sa din activitatea instituțională, acesta a continuat să își împărtășească cunoștințele, fiind mereu alături de echipele din care a făcut parte. Cu regret, Apele Române Argeș-Vedea anunță trecerea în neființă a acestui profesionist remarcabil. Condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

”Cu mare tristețe, ne despărțim pentru totdeauna de colegul nostru, Dumitru Ciucă.
A fost un adevărat profesionist, un pasionat al domeniului, care, deși se retrăsese din activitatea în cadrul instituției, a continuat să fie alături de echipa noastră ori de câte ori am avut nevoie de cunoștințele sale profesionale.
Activitatea sa ca inginer la Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea a însemnat ani de muncă dedicată și asumarea responsabilității unor funcții importante: director tehnic al Direcției Apelor Argeș-Vedea, director și inginer-șef al Sistemului de Gospodărire a Apelor Argeș, șef al Serviciului Exploatare Lucrări Hidrotehnice.
Pentru că un împătimit al profesiei nu poate trăi fără munca sa, după retragerea la pensie și-a continuat activitatea independentă ca expert tehnic în siguranța barajelor de categoria C și D și ca expert pentru echipamente hidro electromecanice. Lipsa sa se va simți în rândul echipelor din care a făcut parte.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Sincere condoleanțe familiei îndurerate.”, transmit cei de la Apele Române Argeș-Vedea.
Foto descriptiv. Sursă foto: FB Apele Române Argeș-Vedea.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Curtea de Argeș marchează Ziua Forțelor Terestre: programul complet al evenimentului de 23 aprilie













