Deși calendaristic suntem în toiul primăverii, iarnă încă își face simțită prezența. În mai multe zone din România, a nins ca-n povești, azi, 21 aprilie 2026.
Vremea s-a schimbat radical. Temperaturile au scăzut simțitor, iar ploile și-au făcut apariția. În jurul orei 20:00 erau 7 grade la Pitești, cinci la Câmpulung și două la Fundata.
Însă nu doar ploile și-au făcut simțită prezența, ci și ninsorile. A nins ca în povești în mai multe zone din țară și s-a depus strat de zăpadă.
În zona înaltă a județului Argeș, drumarii au acționat cu autoutilaje cu lamă și material antiderapant pe DN 73, în zona localității Podu Dâmboviței.
De asemenea, drumarii din cadrul DRDP Brașov au acționat pe DN 1, în zona localității Predeal, pe DN 1 A Săcele-Scheia, dar și pe DN 73.
La Fundata, zăpada s-a așternut pe carosabil, transformând drumul într-o provocare pentru șoferii care apucaseră, probabil, să treacă la anvelopele de vară.

Specialiștii ANM au emis un cod galben de ninsori însemnate cantitativ și strat de zăpadă la munte, la altitudini în general de peste 1400 m.,
Potrivit ANM, astăzi și mâine, în toată zona de munte, în general la altitudini de peste 1400 m, vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare.
Ninsorile vor fi local însemnate cantitativ (10…25 l/mp) și se va depune strat de zăpadă de 10…15 cm, iar în Carpații Meridionali de peste 20…25 cm.”, transmite ANM.
Dacă ne pregăteam de haine subțiri, vremea de afară ne trimite înapoi la geci și fulare. Meteorologii anunță că, până joi dimineață, ploile vor pune stăpânire pe sudul și centrul țării, iar la munte va continua să ningă. Vântul ne va da și el bătăi de cap, suflând cu putere mai ales pe creste.
Sursă foto: captură video DRDP București
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:













