Scandal politic în Consiliul Local Călinești, după votul prin care au fost eliminate mai multe posturi din administrația locală. Reprezentanții PNL Argeș susțin că măsura va aduce economii de peste 700.000 de lei anual, bani care ar urma să fie redirecționați către investiții pentru comunitate.
”Tăiem sinecurile PSD din administrația locală de la Călinești. Împreună cu celelalte partide din opoziție, am desființat posturile de consilieri personali ai primarului și viceprimarului, precum și administratorul public. Argeșul și Călineștiul au nevoie de administrații eficiente. Economiile de aproximativ 700.000 lei anual se vor duce în investiții.
Deși PSD s-a opus adoptării amendamentului formulat de PNL, USR, Forța Dreptei și AUR, acesta a trecut de votul Consiliului Local Călinești!
Am susținut o soluție corectă. Reducem posturile temporare, nu oamenii care țin administrația în picioare”, susțin cei de la PNL Argeș în comunicatul remis presei.
Liberalii aregșeni susțin că rezultatul este concret: ”58.923 lei economisiți lunar și 707.076 lei economisiți anual”
Potrivit aestor au fost vizate: postul de administrator public, 3 posturi de consilieri personali și posturi fără activitate reală în gospodăria comunală”.
”Am votat responsabil pentru reducerea risipei banului public și pentru respect față de profesioniștii din primărie.
Hotărârea a fost adoptată cu 9 voturi „pentru”, chiar dacă PSD s-a opus!
Continuăm să apărăm interesele comunității din Călinești”, au mai explicat cei de la PNL Argeș.
Foto descriptiv. Sursă foto: PNL Argeș.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Schimbare de ultim moment la Simfonia Lalelelor: demonstrația de judo a fost amânată














