anchetaonline.ro

Zeci de urși vor fi împușcați în Argeș. Legea, criticată de specialiști: „E cu dedicație”

de | 24.04.2026 08:29 | Eveniment, Județean

Legea privind intervențiile asupra populației de urs brun a fost votată în Parlament. În județul Argeș, 56 de exemplare sunt incluse în cota de prevenție, distribuite pe 23 de fonduri de vânătoare.

56 de urși vor fi împușcați în Argeș

La nivel național, Parlamentul a decis împușcarea a 859 de urși, la care se pot adăuga încă 110 din cota de intervenție. Legea a fost adoptată de Camera Deputaților cu 246 de voturi „pentru” și urmează să fie promulgată.

Inițiativa îi aparține fostului ministru al Mediului, Barna Tánczos, care susține că intervenția vânătorilor este necesară pentru controlul populației.

Actul normativ interzice împușcarea femelelor cu pui sub doi ani, dar introduce o prevedere controversată: permite, indirect, vânătoarea de urși-trofeu, așa cum semnalează snoop.ro.

Legea ar încuraja vânătoarea urșilor-trofeu

Prin sistemul de punctaj CIC, dacă sunt împușcate exemplarele mai mici impuse de cotă, restul pot depăși pragul de 400 de puncte, adică exact urșii-trofeu. Specialiștii avertizează că măsura riscă să rateze ținta reală, și anume eliminarea urșilor problematici, dar și să încurajeze vânătoarea selectivă a exemplarelor mari.

S-a deschis această oportunitate de a vâna și urși trofeu, în baza unei sume de bani. Dacă vorbim de trofee mari, cu siguranță vor veni persoane influente să vâneze urși și ele nu vor fi dornice de împușcarea unor exemplare mai mici, așa cum se întâmplă în cazul urșilor problematici. E cu dedicație”, a transmis cercetătorul Cristian Papp, conform snoop.ro.

Foto Digi 24/ Shutterstock

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Urs văzut lângă Pitești! Avertismentul ISU Argeș

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | urs