anchetaonline.ro

29 aprilie – Ziua Veteranilor de Război. Ion Dumitrahe, noul viceprimar al Piteștiului, la prima sa manifestare oficială

de | 29.04.2026 13:19 | Administrație, Pitești, Politic

De Ziua Veteranilor de Război, marcată la 29 aprilie, autoritățile aduc un omagiu celor care au servit România cu onoare, curaj și sacrificiu. De altfel, la manifestările de astăzi a participat și Ion Dumitrahe, noul viceprimar al Piteștiului, aflat la prima sa acțiune oficială în această funcție. Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a transmis un mesaj de recunoștință pentru veteranii de război, subliniind importanța memoriei eroilor care au apărat valorile și libertatea țării.

Sursă foto: FB Cristian Gentea Sursă foto: FB Cristian Gentea

”Astăzi, de Ziua Veteranilor de Război, ne plecăm cu respect în fața celor care au servit România cu onoare și curaj.

Ziua de 29 aprilie are o puternică semnificație istorică, fiind legată de momentul din anul 1902, când Regele Carol I a instituit titlul de „veteran de război” pentru participanții la Războiul de Independență. Este, așadar, o zi care ne amintește de continuitatea spiritului de sacrificiu și de recunoștința pe care statul român o poartă celor care au luptat sub drapel.

Când rostim cuvântul „veteran”, vorbim despre oameni care au cunoscut realitatea dură a războiului și au apărat valorile fundamentale ale națiunii noastre. Vorbim despre onoare, devotament și sacrificiu.

Îi cinstim astăzi și pe cei care nu mai sunt printre noi, pe cei care au făcut sacrificiul suprem, precum și pe familiile care le duc mai departe memoria.

Vă mulțumim pentru tot ceea ce ați făcut pentru țară și vă asigurăm de întreaga noastră prețuire.

La mulți ani tuturor veteranilor de război! Respect și recunoștință eroilor noștri!”, a transmis edilul Piteștiului, Cristian Gentea.

Foto descriptiv. Sursă foto: FB Cristian Gentea

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Veste mare pentru piteșteni! Încă 40 de blocuri intră în programul de renovare energetică

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: