anchetaonline.ro

Aveți grijă ce faceți în Pitești: faptele ilegale, depistate rapid cu ajutorul camerelor de supraveghere

de | 30.04.2026 15:23 | Eveniment, Județean

În perioada 1–30 aprilie 2026, Poliția Locală Pitești a aplicat 69 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 54.700 de lei, în urma controalelor efectuate pe raza municipiului.

De asemenea, au fost dispuse măsuri complementare de suspendare a activității pentru cinci unități de alimentație publică, până la intrarea în legalitate.

În aceeași perioadă, polițiștii locali au constatat trei infracțiuni, dintre care două vizează executarea de lucrări de construcții în zone de protecție a monumentelor, fără avizele legale necesare.

Incident într-o stație de autobuz din Pitești. A distrus un panou din sticlă

Un caz distinct a avut loc pe 27 aprilie, când, în urma unei sesizări privind distrugerea unui panou de sticlă într-o stație de autobuz din zona Varianta Prundu Craiovei, autorul a fost identificat în doar câteva ore, cu ajutorul imaginilor de supraveghere și al verificărilor din teren. În acest caz au fost demarate procedurile legale către instituțiile competente.

Tot în luna aprilie, Serviciul Monitorizare a depistat 131 de fapte antisociale, sancționate ulterior de structurile de Ordine Publică, Siguranță Rutieră și Control.

De asemenea, polițiștii locali au identificat mai multe persoane din Arefu care au încercat să depoziteze ilegal deșeuri provenite din demolări pe o platformă din cartierul Războieni. Acestea au fost sancționate cu 1.500 de lei.

page - Aveți grijă ce faceți în Pitești: faptele ilegale, depistate rapid cu ajutorul camerelor de supraveghere

Foto: poliția Locală Pitești

Reprezentanții Poliției Locale fac apel la cetățeni să respecte normele privind curățenia și depozitarea deșeurilor, subliniind că sistemele de supraveghere din oraș permit identificarea rapidă a faptelor contravenționale.

Facem apel către cetățeni să respecte normele de curățenie și să depoziteze selectiv deșeurile, în condițiile în care sistemele de supraveghere existente permit identificarea rapidă a faptelor contravenționale.”, transmite Poliția Locală Pitești

Sursă foto: Poliția Locală Pitești

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Incident violent în trafic la Topoloveni: doi tineri au fost reținuți

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole