Piața auto din România dă semne mixte la început de an, fiind înregistrate ușoare creșteri a mașinilor înmatriculate în luna precedentă, însă o scădere în primele patru luni din 2026, față de aceeași perioadă a anului 2025.
În acest context, Dacia își consolidează poziția de lider, dominând clasamentele de înmatriculări. Potrivit datelor analizate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România, în luna aprilie au fost înmatriculate 10.112 autoturisme noi, în creștere ușoară, cu 2,7% față de aceeași perioadă din 2025.
Pe zona electrificării, ritmul de creștere rămâne unul accelerat. Mașinile electrificate au avansat cu peste 26%, iar cele 100% electrice au înregistrat un salt spectaculos de peste 200%, ajungând la 639 de unități.
În ciuda acestor evoluții, imaginea generală a pieței este diferită. În primele patru luni din 2026, numărul total al înmatriculărilor este în scădere cu aproape 15% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Foto News.ro
În acest peisaj, Dacia rămâne principalul jucător de pe piață. Marca autohtonă a înregistrat cele mai multe înmatriculări în aprilie, cu peste 1.700 de unități.
Modelul vedetă continuă să fie Dacia Duster, care a depășit pragul de 700 de unități și se menține în topul preferințelor românilor.

Foto News.ro
Sursă foto: screenshot captură video Observator News
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Angajații Renault pot cumpăra acțiuni la preț redus. Bonus semnificativ acordat de companie













