anchetaonline.ro

(VIDEO) Pitești: vindea brânză direct din portbagajul mașinii. Polițiștii locali l-au amendat

de | 05.05.2026 17:50 | Eveniment, Pitești

Poliția Locală Pitești a desfășurat, în cursul zilei de astăzi, o acțiune de control privind comerțul neautorizat cu produse perisabile, în municipiu, pentru protejarea piteștenilor.

În cadrul acțiunii, în zona Complexului 1 din cartierul Trivale, polițiștii locali au depistat un bărbat care vindea brânză direct din portbagajul unui autoturism, fără nicio măsură de igienă. Activitatea se desfășura fără autorizații sanitar-veterinare sau comerciale, încălcând astfel normele privind siguranța alimentară.

Deși prețul ar putea părea tentant, condițiile de depozitare erau departe de normele legale. Brânza era ținută în cutii de plastic, expusă direct temperaturilor în creștere și prafului,

​În urma controlului, bărbatul a fost amendat cu 1.000 de lei.

​Apel către cetățeni: „Nu vă jucați cu sănătatea!”

Reprezentanții Poliției Locale Pitești atrag atenția asupra riscurilor la care se expun consumatorii care achiziționează produse alimentare din surse neautorizate, mai ales în contextul temperaturilor ridicate din această perioadă, care favorizează alterarea rapidă a alimentelor perisabile precum lactatele, carnea sau ouăle.

Autoritățile recomandă cetățenilor să cumpere produse alimentare doar din spații comerciale autorizate, unde sunt respectate condițiile de depozitare și igienă.

Având în vedere creșterea temperaturilor din ultima perioadă, riscul ca produsele perisabile (carne, lactate, ouă) să se altereze rapid este extrem de ridicat. Consumul unor astfel de alimente vândute în condiții insalubre, precum portbagajul unei mașini, reprezintă un risc major pentru sănătatea dumneavoastră”, au declarat reprezentanții instituției.

Poliția Locală Pitești anunță că va continua acțiunile de control în toate zonele orașului, pentru prevenirea și combaterea comerțului ilegal care poate pune în pericol sănătatea publică.

Sursă foto: captură video Poliția Locală Pitești

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: 

(VIDEO) Director din Garda Forestieră București, scos în cătușe din sediul instituției

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Poliția Locală Pitești

Ultimele articole