Ministerul Educației desfășoară în această perioadă un audit în șase județe. La Alba, Argeș, Brăila, Galați, Hunedoara și Neamț sunt verificate sumele achitate sau solicitate pentru plata sentințelor judecătorești definitive.
Pentru aceste verificări a fost introdus și un prag administrativ de 10.000 de lei. Concret, sunt analizate în detaliu cazurile în care angajații au primit, într-o anumită tranșă, sume brute care depășesc acest nivel. Dacă la sfârșitul auditului vor fi situații în care sumele nu vor fi corespunzătoare, cei răspunzători vor trebui să restituie banii.
În Argeș, auditul a început de aproximativ o săptămână. Verificările au legătură cu plata hotărârilor judecătorești, care în 2025 a fost suspendată de Ministerul Educației și s-a reluat pentru beneficiari în 2026. Potrivit celor declarate pentru publicația „Ancheta” de Dumitru Tudosoiu, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean, auditorii sunt interesați, în primul rând, de corectitudinea documentelor financiare pe care unitățile de învățământ le-au întocmit. Sumele aflate în vizor reprezintă, în cea mai mare parte, sporuri pentru condiții vătămătoare.

Pentru aceste situații, școlile au trebuit să întocmească o serie de documente, o situație detaliată privind recalcularea unor drepturi salariale. Deși au existat discuții privind termenele scurte în care unitățile de învățământ au fost nevoite să trimită către Inspectoratul Școlar Județean Argeș aceste documente, inspectorul școlar general spune că, imediat după ce Inspectoratul a fost anunțat despre misiunea de audit, către școli a fost transmisă solicitarea privind trimiterea documentelor.
Dumitru Tudosoiu: „Se verifică dacă s-a făcut corect calculul pentru beneficiari”
„În 2026, am intrat în plată cu tranșele pe hotărâri, care erau alocate lunilor respective pentru toți beneficiarii hotărârilor judecătorești, iar Ministerul, fiind foarte mulți beneficiari la nivelul județului Argeș și sume foarte mari pentru unii dintre ei, mai mari de 10.000 de lei, a decis să trimită misiune de audit. Se verifică, pe de o parte, dacă este făcut corect calculul pentru beneficiari, dacă s-a calculat conform hotărârii și dacă pentru beneficiari s-au îndeplinit condițiile legale de acordare a acestor sporuri. Au misiune semnată de domnul ministru de 3 săptămâni. Dacă domniile lor vor considera că pentru a-și închide obiectivele misiunii vor avea nevoie de prelungire, ne vor anunța. Toate documentele pe care le-am cerut școlilor le aveau de un an de zile în unitățile lor. În momentul în care ultimul audit a avut loc în februarie-martie anul trecut, Inspectoratul a transmis către unitățile de învățământ o serie întreagă de solicitări, în care să regăsim beneficiari, tranșe de sporuri, tip de hotărâri etc. Nu le-am cerut ceva ce nu aveau”, a declarat Dumitru Tudosoiu.

Procedura de plată din 2026 a sumelor datorate personalului din învățământul preuniversitar de stat în baza hotărârilor judecătorești definitive privind drepturi salariale și dobânzi aferente acestora a fost publicată în Monitorul Oficial. Este vorba de Ordinul nr. 3226 /2026 privind stabilirea procedurii de efectuare a plății titlurilor executorii de către unitățile/instituțiile din învățământul preuniversitar de stat în anul 2026. Cadrele didactice vor primi diferențe atât de natură salarială, cât și despre daune-interese sub forma dobânzii legale, rezultate din hotărâri judecătorești definitive.
Tranșele aferente anului 2025, prevăzute în Ordinul nr. 5200/2025, vor fi incluse în statele de plată ale unităților de învățământ în semestrul I din 2026 și vor fi achitate la datele obișnuite de plată a salariilor. Tranșele scadente în 2026 trebuie plătite până la 31 decembrie 2026.
Foto: ediția tipărită
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Programul „Noua Casă” 2026 continuă: plafon de 500 milioane lei pentru credite imobiliare













