UPDATE:
Olimpia Doru la ARGEȘ INVEST 2026: Argeșul poate deveni un pol regional de tehnologie și competitivitate
În cadrul evenimentului ARGEȘ INVEST, antreprenorul argeșean Olimpia Doru, președintele Patronatului Industriilor Argeșene și al Federației Patronale IMM Sud-Muntenia, a subliniat că județul Argeș nu mai discută despre potențial industrial, ci despre performanță economică reală. Într-un context global competitiv, retehnologizarea, digitalizarea și investițiile în eficiență devin condiții esențiale pentru menținerea competitivității, iar stabilitatea decizională și parteneriatul real dintre mediul public și privat sunt elemente-cheie pentru atragerea capitalului. Olimpia Doru, președintele Patronatului Industriilor Argeșene și al Federației Patronale IMM Sud-Muntenia, a mopderat panelulintitulat ”Motorul Mediului de Afaceri din Sud Muntenia”.

”Argeșul este unul dintre motoarele economice ale României. Aici există producție. Exista export. Exista investiții majore. Și există companii care concurează…zi de zi…pe piețe globale. Iar tocmai de aceea, discuția despre retehnologizare nu este una teoretică. Nu este un simplu subiect de conferință. Este… o necesitate imediată.
În ultimii ani, am auzit foarte des expresia „leap of faith”.
Ideea că antreprenorii trebuie să facă un salt de încredere și să investească… în ciuda contextului complicat pe care îl traversăm. Cred însă că adevărata miză nu este curajul antreprenorilor …ci contextual în care ei sunt chemați să investească. Pentru că antreprenorii din Argeș — și, în general, antreprenorii români care au construit în industrie — au demonstrat deja că au curaj. Au investit în perioade dificile. Au trecut prin crize economice… prin schimbări de piață… prin perioade de instabilitate. Au construit parteneriate solide… și au demonstrat că industria românească poate fi competitivă la nivel european. Așadar, problema nu este lipsa de curaj ci lipsa clarității și a consecvenței în decizii . Iar într-o economie globală, claritatea și coerența devin avantaje strategice. Companiile din Argeș nu concurează local. Nu se compară doar cu firme din regiune sau din țară. Ele concurează cu ecosisteme industriale din Europa Centrală, din Asia, din unele dintre cele mai dinamice economii ale lumii. Și tocmai de aceea….viteza cu care investim în tehnologie, automatizare, digitalizare și eficiență energetică devine esențială. În acest context, retehnologizarea nu mai este o opțiune.
Este condiția esențială pentru a rămâne competitive”, a punctat în deschiderea mesajului Olimpia Doru.
”Antreprenorii nu cer privilegii”
Ulterior aceasta a punctat că ”capitalul are nevoie de încredere. Iar încrederea nu se construiește prin discursuri. Se construiește prin stabilitate decizională , prin coerență….și printr-un parteneriat REAL între mediul public și mediul privat.
Antreprenorii nu cer privilegii. Nu cer tratament special. Cer reguli clare. Cer direcție. Cer consecvență. Pentru că atunci când aceste condiții există, investițiile nu mai sunt acte de curaj. Devine pur și simplu logic să investești. Și cred că acesta este punctul important pentru această sală. România are o șansă reală. Iar Argeșul poate juca un rol major în această transformare”.
Antreprenorul argeșean a punctat că următoarea etapă trebuie să fie mai ambițioasă: ”Nu doar să rămânem un județ industrial puternic. Ci să devenim un pol regional de tehnologie…inovare …și competitivitate avansată.
Asta înseamnă investiții inteligente. Înseamnă digitalizare. Înseamnă automatizare. Înseamnă infrastructură. Înseamnă educație adaptată economiei viitorului.
Și, mai ales, înseamnă capacitatea de a construi ÎNCREDERE pe termen lung.
Pentru că adevărul este simplu: Capitalul poate gestiona riscul.
Ceea ce nu poate gestiona…este incoerența și lipsa de direcție.
Iar acolo unde există viziune…consecvență și parteneriat real… investițiile nu întârzie niciodată.
Eu cred că Argeșul are toate argumentele pentru a deveni unul dintre cele mai puternice exemple economice ale României moderne.
Și cred că depinde de noi — mediul de business, instituțiile publice, partenerii internaționali și organizațiile reprezentative — să transformăm acest potential… într-o direcție clară și sustenabilă.
Pentru că dezvoltarea adevărată nu se construiește pe speranță.
Se construiește pe încredere…coerenta…și capacitatea de a merge împreună intr-o direcție clară.”
𝐃𝐚𝐧𝐢𝐞𝐥 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧 – 𝐩𝐫𝐞𝐬̦𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐀𝐑𝐈𝐂𝐄, 𝐥𝐚 𝐀𝐑𝐆𝐄𝐒̦ 𝐈𝐍𝐕𝐄𝐒𝐓 𝟐𝟎𝟐𝟔:
𝐌𝐢𝐡𝐧𝐞𝐚 𝐃𝐫𝐮𝐦𝐞𝐚, 𝐬𝐞𝐜𝐫𝐞𝐭𝐚𝐫 𝐝𝐞 𝐬𝐭𝐚𝐭 𝐥𝐚 𝐂𝐚𝐧𝐜𝐞𝐥𝐚𝐫𝐢𝐚 𝐏𝐫𝐢𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐌𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐮, 𝐥𝐚 𝐀𝐑𝐆𝐄𝐒̦ 𝐈𝐍𝐕𝐄𝐒𝐓 𝟐𝟎𝟐𝟔:
𝐈𝐫𝐢𝐧𝐞𝐥 𝐃𝐚𝐫𝐚̆𝐮 – 𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐄𝐜𝐨𝐧𝐨𝐦𝐢𝐞𝐢, 𝐥𝐚 𝐀𝐑𝐆𝐄𝐒̦ 𝐈𝐍𝐕𝐄𝐒𝐓 𝟐𝟎𝟐𝟔
Ramada a devenit astăzi centrul de greutate al mediului de business din regiune. Sunt peste 500 de participanți din diverse domenii, iar invitaților le este recomandat să evite parcarea în zonă din cauza aglomerației extreme. Pe lista celor care au răspuns prezent se află și cei doi miniștri: Irinel Darău – ministrul Economiei și Dragoș Pîslaru – ministrul Fondurilor Europene.
Peste 500 de persoane au răspuns pozitiv invitației lansate de vicepreședintele Senatului, Mihai Coteț, de a interacționa astăzi cu miniștri și ambasadori. Este clar interesul mediului de business din Argeș și din regiune pentru astfel de dezbateri și oportunități de networking.


Știre inițială:
Argeșul încearcă să își redefinească viitorul economic prin lansarea ARGEȘ INVEST, o nouă platformă dedicată atragerii investițiilor și dezvoltării regionale. Evenimentul are loc astăzi, 7 mai, la Hotel Ramada din Pitești, și reunește miniștri, ambasadori, investitori și reprezentanți ai unor industrii strategice precum automotive, energie, logistică și tehnologie.
Inițiativa este organizată de senatorul de Argeș Mihai Coteț, vicepreședinte al Senatului României, sub Înaltul Patronaj al Președintelui Senatului. Participanții vor discuta despre infrastructură, energie, oportunități de investiții și transformarea Argeșului într-un hub regional pentru afaceri și tehnologie.
Evenimentul include întâlniri B2B, sesiuni de networking și prezentarea unei hărți investiționale a județului, menită să evidențieze avantajele competitive ale regiunii. Oficialii susțin că Argeșul are nevoie urgentă de diversificare economică, în contextul dificultăților din industria auto.
ARGEȘ INVEST își propune să devină o platformă permanentă de dialog între autorități, investitori și antreprenori, cu scopul de a transforma potențialul economic al județului în proiecte concrete și investiții reale.

KEY SPEAKERS
DESCHIDERE OFICIALĂ
Speakeri
- Mihai Coteț – Senator Argeș – vicepreședintele Senatului României – cuvânt de deschidere
- Invitat special – președintele Senatului – Mircea Abrudean
- Irinel Darău – ministrul Economiei
- Dragoș Pîslaru – ministrul Fondurilor Europene
- Florin Zaharia – secretar de stat în cadrul Ministerului Finanțelor
- Daniel Constantin – președinte ARICE
Teme:
- Mesaje instituționale și viziunea de dezvoltare a județului Argeș
- Poziționarea Argeșului ca hub industrial și investițional regional
PANEL: Profilul investițional al județului Argeș
SPEAKERI
- Sorin-Dan Moldovan – secretar de stat MApN și șef al Departamentului pentru Politica de Apărare, Planificare și Relații Internaționale
- Sorin Toader – director Investiții ARICE
- Răzvan-Marian Pîrcălăbescu – director general ROMARM
- Ciprian Zamfirescu – Head Of Innovation – Vodafone
- Olimpia Doru – patronatul Industriilor Argeșene
- Valentin Preda – Diplomacy 360
- Marius Bostan – antreprenor în serie Coordonator Repatriot – Romanian Business Leaders
PANEL: Infrastructură, logistică și energie
SPEAKERI:
- George Sergiu Niculescu – președinte ANRE
- Mircea Man – vicepreședinte ANRE
- Cătălin Andrei – GEM Europe Project
- Jordy Slats – co-founder Green Energy Movement, Isabella Banu – co-founder Green Energy Movement
- Elena Vlăsceanu – CMS Cameron McKenna
- Sorin Preda – CEO Global Vision
- Cătălin Ducu – directorul general Nuclearelectrica
PANEL: Relații diplomatice și ambasadorii investițiilor – ce caută investitorii
SPEAKERI:
- Excelența Sa dl Nicolas WARNERY, ambasadorul Republicii Franceze în România
- E.S. Dr. Lior BEN DOR, ambasadorul Statului Israel în România
- E.S. Dl Giles PORTMAN, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
- Dna Young A KWON, însărcinat cu afaceri a.i. al Republicii Coreea în România
- Dl Hiroshi NAGAYAMA (KUDO), adjunctul șefului Misiunii Ambasadei Japoniei în România
- Florin Sabou, președinte DWNT.
Știre în curs de actualizare.
Foto descriptiv.
Sursă foto: anchetaonline, Colaj Ancheta/FB Mihai Cotet, FB Dragos Pislaru, FB Irineu Darău și FB Mircea Abrudean
Sursă video: BD- anchetaonline
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Olimpia Doru: Argeșul poate deveni unul dintre cele mai puternice exemple economice ale României













