Caz șocant în Sectorul 4 al Capitalei, unde un bărbat a fost bătut de prieteni, iar apoi înjunghiat de unul dintre agresori. Crima terifiantă a avut loc miercuri seara, 6 mai, pe o stradă din Sectorul 4.
Se pare că victima și cei trei agresori se cunoșteau foarte bine, potrivit surselor observatornews.ro. Seara trecută s-au întâlnit în cartierul Berceni și ar fi consumat alcool.
Nu a trecut mult timp și între cei patru bărbați a izbucnit un conflict. Victima, în vârstă de 41 de ani, a fost pusă la pământ și lovită cu sălbăticie. Mai apoi, unul dintre agresori a scos un cuțit și l-a înjunghiat.
Întreaga scenă a fost văzută de o femeie care locuiește în zona respectivă. Aceasta a ieșit din casă, dorind să sară în ajutorul bărbatului agresat, însă a fost mult prea târziu, găsindu-l într-o baltă de sânge.
S-au luat la o încăierare, şi de la asta s-a ajuns la ce s-a ajuns. I-a dat direct în faţă în stradă. Nimeni nu a intervenit, eu am vazut din casă şi am ieşit”, a declarat aceasta, conform sursei citate.
La fața locului a ajuns o ambulanță, victima fiind transportată de urgență la spital. În ciuda eforturilor medicilor, bărbatul nu a putut fi salvat.
Cei trei suspecți au fost identificați și prinși de poliție. Ei se află la audieri, urmând să fie prezentați în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.
Foto captură Observator News
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:












