anchetaonline.ro

Semifinala 2 Eurovision 2026: România intră în concurs în această seară

de | 14.05.2026 12:05 | Eveniment, Național

A doua semifinală a concursului Eurovision Song Contest 2026 va avea loc în această seară la Viena, unde artiști din mai multe țări își dispută locurile rămase în marea finală de sâmbătă.

România intră în concurs în această seară

România intră în competiție prin Alexandra Căpitănescu, care va interpreta piesa „Choke Me” și va evolua printre primii concurenți ai serii, fiind a treia în ordinea intrării pe scenă.

Semifinala începe la ora 22:00 (ora României), iar momentul artistei românce este așteptat în jurul orei 22:10–22:15, în funcție de desfășurarea transmisiunii live.

„Choke Me” este printre cele mai vizualizate piese din competiție pe rețelele de socializare.

Piesa „Choke Me”, cu care va reprezenta România la Eurovision Song Contest 2026, abordează, într-un limbaj metaforic, stările de presiune emoțională și blocaj interior.

Mesajul piesei este unul despre conștientizare și depășire: despre momentul în care alegi să îți înfrunți vulnerabilitățile, să îți accepți limitele și să îți regăsești echilibrul. În această construcție, fragilitatea nu este ascunsă, ci devine parte din forța de a merge mai departe.

Absolventă a Facultății de Fizică și, în prezent, studentă la master în fizică medicală, Alexandra Căpitănescu s-a făcut cunoscută publicului larg în 2023, când a câștigat trofeul emisiunii „Vocea României”.

În această semifinală concurează 15 piese. Iată ordinea intrării în concurs:

  1. DARA (Bulgaria) – „Bangaranga”
  2. JIVA (Azerbaidjan) – „Just Go”
  3. Alexandra Căpitănescu (România) – „Choke Me”
  4. Eva Marija (Luxemburg) – „Mother Nature”
  5. Daniel Zizka (Cehia) – „Crossroads”
  6. SIMON (Armenia) – „Paloma Rumba”
  7. Veronica Fusaro (Elveția) – „Alice”
  8. Antigoni (Cipru) – „Jalla”
  9. Atvara (Letonia) – „Ena”
  10. Soren Torpegaard Lund (Danemarca) – „For vi gar hjem”
  11. Delta Goodrem (Australia) – „Eclipse”
  12. Leleka (Ucraina) – „Ridnym”
  13. Alis (Albania) – „Nan”
  14. Aidan (Malta) – „Bella”
  15. Jonas Lovv (Norvegia) – „Ya Ya Ya”

Doar 10 dintre acestea vor merge în finala de sâmbătă.

Cele 10 finaliste de marți

Prima semifinală a avut loc marți, 12 mai 2026, iar cele 10 țări calificate în Finala Eurovision 2026, concursul internațional de muzică ajuns la cea de-a 70-a ediție, sunt următoarele: Grecia, Finlanda, Belgia, Suedia, R.Moldova, Israel, Serbia, Croația, Lituania și Polonia.

Sursă foto: Facebook Ambasada României în Republica Bulgaria

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: 

Controale ITM Argeș în aprilie: amenzi de aproape 300.000 de lei și persoane prinse muncind la negru

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: