Incident major la Marea Neagră, după ce o navă comercială a Chinei a fost lovită în timpul unui atac lansat de armata rusă asupra teritoriului ucrainean. Evenimentul s-a produs în noaptea de duminică spre luni, în apele teritoriale ale Ucrainei, fiind confirmat de reprezentanții Forțelor Navale ucrainene.
Potrivit oficialilor de la Kiev, nava se afla în apropierea zonelor afectate de bombardamentele rusești când a fost atinsă de o dronă de tip Shahed.
Este greu de înțeles ce i-a determinat pe ruși să atace cu o dronă Shahed o navă comercială chineză aflată în marea noastră. Din fericire, nu au existat victime, dar este ceva nou” a transmis purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale ucrainene, Dmitro Pletenciuk, potrivit Adevărul.
Incidentul are loc cu puțin timp înaintea unei noi întâlniri între Vladimir Putin și Xi Jinping. Liderul de la Kremlin urmează să efectueze o vizită oficială de două zile în China.
Totodată, în ultimele ore, sudul și estul Ucrainei au fost vizate de un nou val de bombardamente. Regiunea Odesa a fost atacată cu drone, iar mai multe clădiri rezidențiale au fost afectate.
Atacurile au continuat și în orașul Dnipro, unde exploziile provocate de drone și rachete au rănit cel puțin 18 persoane. Printre victime se află și doi copii, iar mai multe incendii au izbucnit în cartiere rezidențiale.
Sursa foto: Evz.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Consultări de la Cotroceni. PNL – față în față cu intrarea în opoziție













