anchetaonline.ro

Alertă într-o țară NATO! Președintele și premierul, evacuați în buncăr din cauza unor drone

de | 20.05.2026 14:29 | Eveniment, Național

Stare de alertă la nivelul unei țări NATO, după ce autoritățile au detectat pe radar mai multe obiecte suspecte care păreau a fi drone aflate în apropierea frontierei.

Situația a fost semnalată miercuri, 20 mai, în Lituania. Avioane de luptă din cadrul misiunii de poliție aeriană NATO au fost ridicate pentru a face verificări. Totodată, autoritățile au activat măsuri speciale de securitate, iar populația din mai multe regiuni, inclusiv din capitală, a primit mesaje de avertizare pe telefon.

Alertă aeriană! Mergeți imediat într-un adăpost sau într-un loc sigur, aveți grijă de membrii familiei dumneavoastră și așteptați noi recomandări”, se preciza în mesajul transmis populației.

Liderii din Lituania, evacuați în adăposturi

Mai mult, liderii statului, inclusiv președintele și premierul, au fost duși în buncăr Transportul comun a fost suspendat în Vilnius, iar spațiul aerian a fost închis deasupra aeroportului din Vilnius, potrivit Mediafax.

Se pare că obiectele radar se aflau pe teritoriul Belarusului, în apropierea graniței lituaniene. În mai puțin de o oră, alerta a fost ridicată, iar oamenii au fost informați că pot părăsi adăposturile.

Nu este pentru prima dată când astfel de alerte au fost date în țările baltice, din cauza dronelor suspecte observate în spațiul aerian, în contextul războiului dintre Rusia și Ucraina.

Totuși, astfel de măsuri nu au fost luate până acum, fiind pentru prima dată când o alertă aeriană a dus la evacuarea liderilor unui stat NATO, conform AFP.

Foto (descriptiv) oradetulcea.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Muniție de război, încă activă, găsită în Argeș. Au intervenit pirotehniștii (VIDEO)

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Lituania | NATO