Ministrul Apărării, Radu Miruță, a transmis duminică un mesaj ferm despre direcția strategică a României, după ce țara noastră a fost apreciată public de secretarul general al NATO, Mark Rutte. Oficialul român a subliniat că România este un partener „serios, predictibil și responsabil” pentru aliații occidentali și a reafirmat că viitorul țării este „spre Vest”, alături de Uniunea Europeană și Statele Unite.
”România a fost menționată în repetate rânduri, în mod apreciativ, de secretarul general al NATO, Mark Rutte, în conferințele de presă din Suedia. Poate că am trecut prea repede peste acest lucru.
De ce insist să ne oprim puțin asupra acestui aspect? Pentru că astfel de momente arată foarte clar unde este România astăzi, cum este privită și de ce este important să ne concentrăm toate energiile, ca țară, pe mizele cu adevărat importante.
În aceste luni, România a avut de luat decizii dificile. Și a reușit să le ia pe cele corecte, decizii care i-au consolidat parteneriatul cu Uniunea Europeană, cu Statele Unite ale Americii și cu aliații noștri din NATO.
Avem toate motivele să stăm cu fruntea sus. Nu pe patriotisme inventate și pe zgomot de decor, ci pe fapte reale”, a punctat în deschiderea mesajului ministrul Apărării, Radu Miruță.
Oficialul a mai precizat că România ”a arătat că este un partener serios, predictibil și responsabil. Iar acest lucru nu a rămas neobservat”.
Mai departe, ministrul Apărării, Radu Miruță, a vorbit despre combaterea risipei, întărirea instituțiilor și dezvoltarea industriei de apărare, subliniind că România „merge înainte” și rămâne ferm ancorată în valorile occidentale și în parteneriatele euro-atlantice.
Radu Miruță a mai precizat că ”este important să mergem mai departe pe acest drum. Dar, în același timp, este la fel de important să ne întărim și din interior prin decizii corecte, prin curățarea instituțiilor statului, prin eliminarea risipei și prin consolidarea capacității noastre de a produce aici, în România, inclusiv în domenii strategice precum industria de apărare”.
”Există o Românie a oamenilor serioși.
Există o Românie a oamenilor onești, profesioniști, care își fac treaba fără scandal, fără gălăgie inutilă, care muncesc nu doar pentru ei, ci și pentru ca celor din jur să le fie mai bine.
Și această Românie nu se oprește din drum din cauza zgomotului, a manipulării și a minciunii care, din păcate, se aud uneori mai tare decât munca făcută cu seriozitate.
Primesc multe întrebări în aceste zile: „Este România guvernată?”
Răspunsul meu este foarte clar: da.
România nu doar că este guvernată, dar are și o direcție clară.
România merge înainte. România merge spre Vest.
Indiferent câți încearcă să o întoarcă din drum, indiferent câți încearcă să o împingă înapoi prin zgomot, haos și minciună.
Le mulțumesc colegilor mei din cele două ministere pe care am onoarea să le coordonez, care în aceste zile muncesc cu seriozitate și responsabilitate.
Le mulțumesc președintelui Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan și colegilor mei din Guvern, care se asigură că dosarele importante nu stau pe loc și că România face pașii de care are atâta nevoie!
Pentru că, la final, o țară nu se ține în picioare prin gălăgie.
O țară se ține în picioare prin oameni care își fac treaba.”, a mai punctat Radu Miruță.
Foto descriptiv. Sursă foto: FB RAdu Mirita
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:














