Un accident rutier a avut loc în Pitești, în această dimineață, înainte de ivirea zorilor. Două autoturisme s-au ciocnit violent după ce șoferul unuia dintre ele nu ar fi acordat prioritate.
Evenimentul rutier a avut loc în intersecția din apropierea Teatrului Alexandru Davila.
La fața locului au intervenit de urgență pompieri, echipaje medicale și polițiști.
Din primele informații, șoferul care venea dinspre Biserica „Sfântul Ioan” nu i-ar fi acordat prioritate celui care circula pe bulevardul principal. Circumstanțele exacte ale accidentului vor fi stabilite însă de oamenii legii în urma cercetărilor.
În urma impactului violent, una dintre mașini a suferit avarii serioase în partea din față.
Potrivit primelor informații, nu au existat persoane grav rănite, iar nimeni nu a fost transportat la spital.
Din păcate, în această zonă au loc frecvent accidente rutiere.
Sursă foto: captură video MJ
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:














