Piteștenii care intră în contact cu polițiștii locali trebuie să știe că intervențiile și controalele desfășurate de aceștia vor fi înregistrate audio-video, în baza noilor prevederi legislative intrate în vigoare în acest an.
Poliția Locală Pitești a anunțat că aplică dispozițiile Legii nr. 18/2026, act normativ care completează legislația privind organizarea și funcționarea poliției locale și introduce posibilitatea utilizării echipamentelor de înregistrare foto, video și audio în activitatea de zi cu zi a agenților.
Noua reglementare stabilește utilizarea mijloacelor de înregistrare foto, video și audio de către polițiștii locali în scopul aplicării principiilor de încredere, deschidere, transparență, răspundere, responsabilitate și nediscriminare în exercitarea atribuțiilor de serviciu”, transmite Poliția Locală Pitești.
Ce trebuie să știe piteștenii
Astfel, orice dialog dintre un polițist local și persoana verificată poate fi înregistrat în timpul legitimărilor, controalelor sau altor activități desfășurate în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Înregistrările sunt stocate pe echipamente dedicate pentru o perioadă de șase luni și pot fi utilizate ulterior în situațiile în care apar reclamații, contestații sau suspiciuni privind săvârșirea unor fapte contrare legii.

Foto Poliția Locală Pitești
Odată cu aplicarea noilor reguli, Poliția Locală le reamintește cetățenilor obligația de a furniza datele de identificare și informațiile solicitate de agenți în timpul verificărilor efectuate conform legii. Refuzul de a comunica aceste date poate conduce la aplicarea unor sancțiuni contravenționale.
Modificarea legislativă are ca scop creșterea eficientei și transparenței și asigurarea unui cadru neechivoc pentru soluționarea unor eventuale litigii ,protejarea atât a cetățenilor, cât și a personalului instituției, și asigurarea unui cadru clar pentru soluționarea eventualelor neînțelegeri”, au adăugat reprezentanții Poliției Locale.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
(VIDEO) Percheziții în Argeș și alte 5 județe! Mașini de lux furate din UE și vândute în România














