Polițiștii din cadrul IPJ Brașov – Serviciul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, au efectuat ieri, 3 iunie, două percheziții domiciliare în județele Brașov și Dâmbovița, într-un dosar de furt.
Anchetatorii susțin că faptele ar fi fost comise la începutul anului 2026, în lunile ianuarie și februarie.
Potrivit Poliției Brașov, un bărbat de 34 de ani din comuna Vulcan, județul Brașov, care efectua reparații auto în localitatea Bod, ar fi profitat de faptul că avea acces la cheile unor autoturisme lăsate de clienți la reparat și ar fi vândut două dintre acestea unor persoane din județul Dâmbovița.
Ulterior, vehiculele ar fi fost dezmembrate, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 5.000 de euro.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat mai multe documente, înscrisuri și medii de stocare, precum și sume de bani în valoare de 5.660 de euro și 10.420 de lei, considerate relevante pentru anchetă.
Acțiunea a fost sprijinită de polițiști din Zărnești, Serviciul Criminalistic Brașov, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov și IPJ Dâmbovița.
De asemenea, în cadrul activităților, au participat și reprezentanți ai R.A.R. Dâmbovița și Gărzii de Mediu Dâmbovița, iar pentru neregulile identificate au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 212/2015, OUG nr. 195/2002 și H.G. nr. 170/2004.
Trei persoane au fost duse la audieri, iar pe numele bărbatului de 34 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale.
Sursă foto:captură video Poliția Brașov
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
De când se va putea plăti electronic taxa la Podul Giurgiu Ruse. Anunțul făcut de directorul CNAIR












