anchetaonline.ro

Nicușor Dan, prezent mâine la Constanța. Ședință după incidentul cu dronele marine

de | 05.06.2026 22:06 | Eveniment, Național

Președintele României, Nicușor Dan, a convocat o ședință de lucru dedicată analizării incidentului provocat de dronele marine care au explodat în Portul Constanța și în largul Mării Negre, precum și evaluării măsurilor necesare pentru consolidarea apărării și securității pe litoralul românesc al Mării Negre.

Reuniunea va avea loc sâmbătă, 6 iunie, de la ora 12:00, la sediul Brigăzii 243 Radioelectronică și Observare „CALLATIS” din Constanța.

Potrivit informațiilor transmise de Administrația Prezidențială, la ședință vor participa reprezentanți ai principalelor instituții cu atribuții în domeniul securității și apărării naționale.

În cadrul discuțiilor vor fi analizate circumstanțele producerii incidentului, implicațiile acestuia asupra securității naționale și regionale, precum și măsurile necesare pentru întărirea capacităților de supraveghere, prevenire și răspuns la amenințările din zona Mării Negre.

Autoritățile urmăresc consolidarea mecanismelor de apărare și coordonare interinstituțională, în contextul riscurilor crescute de securitate din regiune.

La finalul reuniunii, președintele României, Nicușor Dan, va susține o declarație de presă.

Sursă foto: Facebook Nicușor Dan/ observatornews.ro / colaj Ancheta

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

UPDATE: Ucraina confirmă că drona explodată în Constanța îi aparține. Evacuările au fost sistate

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole