Președintele Nicușor Dan le-a cerut partidelor parlamentare să lase deoparte interesele electorale și să revină la masa negocierilor pentru formarea unei majorități care să asigure stabilitatea țării.
Declarația a fost făcută miercuri, după consultările purtate de premierul desemnat Eugen Tomac cu formațiunile politice din Parlament. Șeful statului a afirmat că, în actualul context, interesul național trebuie să primeze în fața calculelor politice.
Fac apel la responsabilitatea partidelor politice: trebuie să aibă întâietate interesul țării. Mandatul meu este, în primul rând, să păstrez direcția pro-occidentală a României și, în al doilea rând, să previn o eventuală cădere economică. (…)
De când sunt în politică, văd politicieni care nu fac decât să calculeze alegeri viitoare, în cazul de faţă alegerile din 2028 (n.r. parlamentare). Vreau să spun că puţin le pasă românilor de dezbaterile noastre electorale şi de toate prestaţiile noastre. Românii vor guvernare şi guvernarea înseamnă de fapt responsabilitate şi până în 2028 se vor întâmpla lucruri, multe lucruri”, a declarat miercuri, 10 iunie, președintele României.
La rândul său, Eugen Tomac a declarat că este dispus să negocieze și să găsească variante acceptate de toate formațiunile, inclusiv în ceea ce privește componența viitorului Executiv.
Sursă foto: captură video Nicușor Dan
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:













