Apar noi detalii în cazul accidentului rutier produs luni seara, 8 iunie, pe DJ 703B, în orașul Costești. Potrivit surselor Ancheta, rezultatele analizelor de sânge ale polițistului implicat în evenimentul rutier ar indica o alcoolemie de peste 1,6 g/l alcool pur în sânge.
Potrivit specialiștilor, o asemenea concentrație de alcool în sânge afectează semnificativ capacitatea de reacție, coordonarea mișcărilor, atenția și capacitatea de a conduce în siguranță un autovehicul.
Primele cercetări efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Costești au arătat că agentul de poliție din cadrul Poliției Orașului Costești, în vârstă de 53 de ani, care se afla la volanul unui autoturism pe strada Alexandriei, deplasându-se dinspre Rociu spre Costești, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu o altă mașină, la volanul căreia se afla un bărbat de 36 de ani din Recea.
În urma impactului, ambii șoferi au fost răniți și au ajuns la spital.
Din cauza stării medicale în care se afla la acel moment, agentul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, fiind dispusă recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. În schimb, celălalt șofer implicat în accident a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Imediat după producerea accidentului, polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul și pentru luarea măsurilor legale care se impun.
UPDATE: Ce spune Poliția Argeș
IPJ Argeș a confirmat că polițistul de 53 de ani implicat în accidentul produs la Costești avea o alcoolemie peste limita de 0,80 g/l alcool pur în sânge, prag de la care fapta intră în sfera penală.
În urma rezultatului, cercetările sunt continuate și pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești.
Reprezentanții Poliției Argeș au transmis că se delimitează de orice comportament care încalcă legea și au subliniat că apartenența la sistem nu îi oferă polițistului un tratament preferențial în cadrul anchetei.
În urma analizelor de specialitate a rezultat că valoarea alcoolemiei pentru bărbatul de 53 de ani, având calitatea de polițist, implicat în accidentul ce a avut loc în ziua de 08 iunie, are o valoare mai mare decât limita de 0,80 mg/l alcool pur în sânge, valoare ce impune efectuarea de cercetări sub aspectul conducerii unui autovehicul sub influenţa alcoolului.
Dosarul cauzei se află depus spre înregistrare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești.
Inspectoratul de Poliție Județean Argeș se delimitează de orice comportament care contravine normelor legale, standardelor profesionale și valorilor care guvernează profesia de polițist. Astfel de conduite sunt incompatibile cu responsabilitățile și exigențele impuse personalului instituției și aduc atingere imaginii și încrederii publice în activitatea poliției.
Instituția acordă întregul sprijin organelor competente pentru clarificarea completă și obiectivă a împrejurărilor producerii evenimentului și reafirmă angajamentul pentru respectarea legii, integritate, profesionalism și transparență.
Referitor la raporturile de serviciu ale celui în cauză urmează să fie dispuse măsurile care se impun, în funcție de măsurile procesuale dispuse.
Totodată, facem cunoscut cetățenilor faptul că într-o astfel de situație, calitatea de polițist a conducătorului auto nu conferă niciun privilegiu în cadrul anchetei penale și nu diminuează răspunderea juridică pentru faptele săvârșite. Cercetările se vor desfășura cu respectarea principiilor legalității, imparțialității și egalității în fața legii.”, transmite IPJ Argeș
colaj Ancheta/ Foto ISU Argeș/ captură video ISU Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Update: Polițist din Argeș, grav rănit într-un accident la Costești (VIDEO)













