anchetaonline.ro

Ciprian Ciucu, după ce a fost plasat sub control judiciar: „Eu nu am luat niciun leu. Niște persoane s-au folosit de numele meu”

de | 18.06.2026 19:34 | Eveniment, Național

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a reacționat public după ce a fost plasat sub control judiciar într-un dosar instrumentat de DNA, afirmând că este pentru prima dată când se confruntă cu o astfel de situație și că va încerca să își demonstreze nevinovăția.

Într-o postare pe Facebook, acesta a respins acuzațiile aduse de DNA și susține că nu a condiționat niciodată emiterea documentațiilor de urbanism de obținerea unor foloase și că nu a primit bani în acest sens.

Acesta susține că numele său ar fi fost folosit de alte persoane în campania electorală de anul trecut.

A fost o zi ciudată pentru mine. Este pentru prima oară când mi se întâmplă așa ceva. Dar am dus-o relativ ușor, sentimentele care m-au încercat au fost doar uimirea și frustrarea. Uimire pentru că nu știu de unde vine și frustrare pentru că, dimpotrivă, am limitat corupția, după puterile mele, în toate pozițiile publice sau civice în care m-am aflat.
Cu privire la acuzația de luare de mită… Se pare că niște persoane s-au folosit de numele meu și s-ar fi cerut niște sume în numele meu în campania electorală de anul trecut. Ei spun, într-un denunț, că eu aș fi știut. Mai mult voi afla după ce voi avea, împreună cu avocații, acces la dosar. Eu nu am luat niciun leu și nu am condiționat emiterea acelor documentații de urbanism de primirea unor foloase.”, susține Ciprian Ciucu
Ciprian Ciucu afirmă că măsura vine într-un moment în care are numeroase proiecte administrative în desfășurare și că procedurile judiciare îi vor afecta activitatea pe termen lung.
Aceste acuzații pică prost, într-un context prost: am enorm de mult de lucru la primărie și acum, cu acest dosar, voi avea de cărat după mine, probabil un an, doi sau trei, niște acuzații pe care va trebui să le demontez și un proces obositor și sâcâitor. Sper să scap cât mai repede de acestă tinichea.
În afară de timpul pe care va trebui să îl dedic acestui proces (mai am și altele, m-au dat dezvoltatori imobiliari în judecată atunci când am protejat legitim interseul public), mă voi comporta ca și când nimic nu s-a întâmplat și voi munci cu toate puterile pentru orașul nostru.”, a mai transmis primarul general al Capitalei
Edilul mai susține că va continua să își exercite atribuțiile și că nu va evita aparițiile publice sau contactul cu cetățenii.
Voi ține capul sus, nu voi evita întâlnirile publice și nici contactul direct cu bucureștenii. Pentru că nu am de ce!
Nu intru în alte teze, nu știu cum m-am căpătuit cu acest dosar. Îmi voi proba nevinovăția și voi colabora cu toată buna credință pe care o am cu reprezentanții sitemului de justiție.

Foto: Grigore Popescu / Agerpres

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: 

Ciprian Ciucu, plasat de DNA sub control judiciar. Acuzațiile aduse de procurori

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ciprian Ciucu | Control judiciar | DNA