anchetaonline.ro

Turiști amendați pe Transfăgărășan după ce au hrănit urșii. Prefectul Sebastian Nedelcu: „Există încă persoane care nu înțeleg riscurile”

de | 23.06.2026 08:31 | Eveniment, Județean

Transfăgărășanul rămâne unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din România, dar și unul dintre cele mai periculoase atunci când turiștii aleg să ignore regulile de bun-simț în fața urșilor care coboară frecvent la marginea șoselei.

Prefectul județului Argeș, Sebastian Nedelcu, a anunțat că ordinul emis la sfârșitul lunii mai pentru intensificarea controalelor pe DN7C – Transfăgărășan începe să producă efecte, iar bilanțul arată clar că încă există oameni care pun în pericol atât propria viață, cât și pe cea a animalelor.

Potrivit acestuia, echipe mixte formate din reprezentanți ai Direcția Silvică Argeș, Garda Forestieră Ploiești, Garda Națională de Mediu, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș și Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș sunt prezente zilnic pe teren, monitorizând sectorul de drum unde întâlnirile dintre oameni și urși au devenit aproape o rutină.

727490731 1599796302147785 8610206827874465341 n - Turiști amendați pe Transfăgărășan după ce au hrănit urșii. Prefectul Sebastian Nedelcu: „Există încă persoane care nu înțeleg riscurile”

De la intrarea în vigoare a Ordinului Prefectului nr. 136 din 27 mai și până pe 21 iunie, autoritățile au aplicat în total șase sancțiuni — două avertismente și patru amenzi — în valoare totală de 50.000 de lei.

Prefectul județului Argeș susține că, deși echipele sunt zilnic în teren și previn multe situații periculoase, există încă persoane care opresc mașinile, coboară pentru fotografii sau încearcă să hrănească animalele, ignorând pericolul real.

Aveți grijă de voi!
Respectați natura și animalele!
Ursul este un prădător feroce și extrem de agil, capabil să provoace răni grave și traume pe viață.
‼️Nu vă apropiați, nu opriți mașina și nu hrăniți urșii!”, transmite Sebastian Nedelcu

Sursă foto: Darius Sebastian Nedelcu/ Facebook

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: 

Parlamentul a respins Cabinetul Veștea după un vot decisiv

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: