anchetaonline.ro

Ce cursuri pot plăti profesorii din Argeș din prima de carieră didactică

de | 26.06.2026 22:25 | Județean

Ministerul Educației a actualizat recent lista cursurilor de pregătire profesională acreditate/avizate de Minister pentru prima de carieră didactică 2026, pentru profesorii din învățământul preuniversitar și superior. Prima didactică se acordă pentru participare la cursuri de pregătire profesională acreditate de MEC (minimum 65% din valoarea sprijinului), achiziționarea de cărți de specialitate și alte cheltuieli necesare derulării actului educațional, conform ministerului.

Cadrele didactice trebuie să cheltuiască minimum 975 de lei pentru formare, din cei 1.500 de lei acordați, iar Ministerul urmează să stabilească pe ce pot fi cheltuiți și cei 525 de lei rămași. Potrivit datelor oficiale, prima de carieră didactică în valoare de 1.500 de lei va fi acordată în curând, conform Ordonanței publicate în Monitorul Oficial.

Potrivit informațiilor din spațiul public, Ministrul Educației, Mihai Dimian, a indicat deja public direcțiile în care profesorii ar trebui să se orienteze atunci când aleg cursurile, pentru a acoperi dificultățile cu care se confruntă sistemul de învățământ. Oficialul a menționat incluziunea copiilor cu cerințe educaționale speciale, utilizarea tehnologiilor digitale și a inteligenței artificiale, prevenția adicțiilor și educația antreprenorială și financiară.

Prima de carieră didactică este acordată cadrelor didactice și personalului didactic auxiliar din învățământul preuniversitar și universitar de stat. În categoria beneficiarilor intră inclusiv conferențiarii universitari, lectorii/șefii de lucrări și asistenții universitari aflați în activitate. Cadrele didactice nu trebuie să depună cereri individuale pentru acordarea primei. Listele beneficiarilor vor fi întocmite automat de Ministerul Educației și Cercetării, pe baza datelor din EDUSAL, iar universitățile vor transmite propriile liste către minister pentru centralizare.

Lista cursurilor pe care le pot urma profesorii din Argeș

Profesorii din Argeș din învățământul preuniversitar pot urma mai multe cursuri care sunt acreditate de Ministerul Educației și Cercetării. În lista actualizată se regăsesc programe de formare ca Educație nonformală, extrașcolară și informală, Competenţe TIC/ digitale/ Nanotehnologii, Educație incluzivă, Abilitare curriculară sau Violență școlară/ bullying. Cursurile sunt furnizate de Asociația EUROPASS HUB, Pitești, Casa Corpului Didactic Argeş sau Fundația pentru EDUCAȚIE, ȘTIINȚE ȘI ARTE, Pitești, și au o durată de 40-84 de ore, în funcție de specificul programului.

De asemenea, și cadrele didactice din mediul universitar pot urma mai multe programe de formare, ce pot fi parcurse online sau față în față. Pe lista cursurilor avizate și furnizate de Casa Corpului Didactic Argeș se regăsesc 57 de programe, printre care „Formarea continuă a metodiștilor ISJ”, „Abordarea eficientă a curriculumului pentru educație timpurie în acord cu modificările actuale”, „Educația antepreșcolară – o provocare”, „Modalități de abordare a predării-învățării-evaluării prin metode inovative și interactive în grădiniță”, „Măsuri de prim ajutor – noțiuni de bază”, „Îngrijirea și susținerea dezvoltării copilului mic”, „Utilizarea instrumentelor web 2.0 în cadrul activităților instructiv-educative și a proiectelor educaționale”, „Integrarea inteligenței artificiale în procesul didactic” sau „Utilizarea aplicațiilor Google în procesul de predare-învățare-evaluare”.

Profesorii au la dispoziție trei luni pentru a achiziționa cursurile, iar din momentul efectuării plății, există un termen de maximum cinci luni pentru a le finaliza și a obține certificatul de absolvire. Banii pentru prima didactică vor fi virați pe suport electronic, iar cardul nou trebuie activat pentru a putea fi folosit.

 

Foto: ediția tipărită

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Absolvenții pot beneficia de o primă de 1.980 lei dacă se înregistrează la AJOFM

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/berta-dima/" target="_self">Berta Dima</a>

Articol scris de Berta Dima

Absolventă a programului de master Jurnalism Tematic, Universitatea București, experiență în presă din anul 2020, pasionată de domeniul social.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: