După mai multe zile în care am avut parte de caniculă, vremea s-a schimbat radical în această seară, iar furtunile puternice au provocat haos în mai multe zone din țară. Capitala și județul Ilfov s-au aflat printre cele mai afectate, cu probleme în trafic, pe aeroport și zeci de intervenții ale echipajelor de urgență.
Pe Aeroportul Otopeni, aterizările au fost suspendate temporar din cauza condițiilor meteo severe. Mai multe aeronave au fost nevoite să rămână în aer până la îmbunătățirea vremii.
Furtuna a afectat și decolările, mai multe curse înregistrând întârzieri de zeci de minute. Unul dintre zborurile perturbate a fost cursa Animawings A127 pe ruta Timișoara – Otopeni, care a fost redirecționată și a aterizat la Craiova.
Problemele nu s-au limitat doar la traficul aerian. Pe DN Centura București, în apropiere de Afumați, circulația a fost complet blocată după ce un stâlp de înaltă tensiune s-a prăbușit pe carosabil, în urma vijeliei.
Potrivit bilanțului prezentat de Departamentul pentru Situații de Urgențe, în intervalul 08:00 – 21:00, efecte ale furtunilor au fost raportate în 36 de localități din 18 județe și în municipiul București. Echipajele au intervenit pentru evacuarea apei din case, curți și subsoluri, dar și pentru degajarea a 144 de copaci prăbușiți, a unui stâlp și pentru îndepărtarea unor elemente de construcție desprinse de pe acoperișurile a 24 de imobile.
Cel mai grav incident s-a produs în localitatea Găneasa, județul Ilfov, unde un bărbat și-a pierdut viața după ce un copac s-a prăbușit peste mașina în care se afla.
În total, 26 de autoturisme au fost avariate, iar la momentul raportării erau încă intervenții în desfășurare în șapte județe și în București. Doar în Capitală și Ilfov, autoritățile aveau peste 200 de solicitări în așteptare.
Pentru avertizarea populației, au fost transmise 48 de mesaje RO-ALERT în 27 de județe și în București.
Foto: captură video DSU
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Tragedie în Ilfov! Un bărbat a murit după ce un copac a căzut peste mașina în care se afla












