anchetaonline.ro

Se schimbă zona Centrului Cultural Mioveni! Va fi amenajat un teatru de vară, teren de baschet și spații de relaxare

de | 01.07.2026 10:47 | Administrație, Mioveni

Locuitorii din Mioveni vor avea la dispoziție un nou spațiu modern dedicat relaxării, sportului și evenimentelor culturale. Consiliul Local a aprobat proiectul pentru amenajarea unei zone de recreere în apropierea Centrului Cultural Mioveni, investiție care va include un teatru de vară, teren de baschet, alei pietonale și spații verzi.

Recent, reprezentanții Consiliului Local Mioveni au aprobat proiectul privind înființarea unei noi zone de recreere în proximitatea Centrului Cultural Mioveni, o investiție menită să contribuie la dezvoltarea infrastructurii de agrement, sport și petrecere a timpului liber din oraș.

Sursă foto: FB Primaraia Orasului Mioveni Sursă foto: FB Primaraia Orasului Mioveni

Proiectul prevede amenajarea unui complex modern, care va îmbina funcțiuni culturale, recreative și sportive, oferind locuitorilor un spațiu atractiv și prietenos pentru relaxare și activități în aer liber.

Sursă foto: FB Primaraia Orasului Mioveni Sursă foto: FB Primaraia Orasului Mioveni

Noua zonă va include:

  • teatru de vară, cu scenă și pavilion acoperit;
  • gradene cu o capacitate de 103 locuri;
  • teren de baschet împrejmuit;
  • alei pietonale și zone de relaxare;
  • spații verzi generoase, cu arbori și arbuști ornamentali.

Amplasată în imediata vecinătate a Centrului Cultural Mioveni, investiția va completa facilitățile existente și va crea un spațiu potrivit pentru spectacole, evenimente cultural-artistice, activități educative și manifestări sportive.

Prin această investiție, administrația locală își propune să diversifice oportunitățile de petrecere a timpului liber și să creeze un spațiu modern și atractiv pentru locuitorii orașului Mioveni.

Întregul proiect, împreună cu documentația aferentă, poate fi consultat în HCL Mioveni nr. 110 din 18.06.2026, disponibilă pe site-ul oficial al Primăriei Mioveni – AICI.

Foto descriptiv. Sursă foto: FB Primaraia Orasului Mioveni

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Prețul motorinei după expirarea plafonării accizei. Mulți șoferi au fost surprinși

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: