anchetaonline.ro

Primarul Cristian Gentea anunță accelerarea lucrărilor la Dumbravei și modernizarea completă a străzii Depozitelor

de | 02.07.2026 14:41 | Administrație, Pitești

Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a anunțat în cadrul unei emisiuni la Argeș TV că lucrările de modernizare de pe strada Dumbravei avansează mai rapid decât se estima inițial, iar circulația ar putea fi reluată în cel mult o lună. Edilul a oferit și detalii despre viitoarea modernizare a străzii Depozitelor, un proiect în valoare de aproximativ 13 milioane de euro, care va include o bandă dedicată transportului public, piste pentru biciclete și rețele edilitare modernizate.

”De fiecare dată când terminam cu intervenție pe parte de rețele de apă și canalizare, am promis că venim și reabilităm toată strada. Toată strada, nu petice aici și colo. Așa s-a întâmplat cu Gheorghe Doja, așa se va întâmpla cu Cuza Vodă, așa se va întâmpla cu Smârdan, cu Dumbravei”, a mărturisit Cristian Gentea.

Întrebat în ce stadiu se află lucrările pe strada Dumbravei, edilul Piteștiului a precizat:  ”Lucrările pe strada Dumbravei au mers mult mai bine decât am crezut chiar eu la început, pentru că vorbisem că au cerut un termen destul de mare, cu care nu am fost de acord. Și pentru a scurta perioada de blocaj a acestei străzi, am intervenit cu ADP-ul. (…) Și le-am cerut să intervină din partea cealaltă, să scoată bordurile vechi, să lucreze la partea trotuare, în așa fel încât atunci când se încheie lucrarea de înlocuire a conductei de canalizare, să fie într-un stadiu foarte avansat, în așa fel încât să urmeze doar frezarea, realizarea trotuarelor și asfaltarea completă a acestei străzi. Eu sunt convins, de aia și stau foarte des în zonă, merg foarte des acolo, pentru că îmi doresc ca în maxim trei săptămâni, o lună de zile, strada să fie complet modernizată și redată traficului auto”.

Ultimul aviz pentru modernizarea Străzii Depozitelor se obține pe 8 iulie

Strada Depozitelor din Pitești este tot mai aproape de cea mai amplă transformare din ultimii ani. Primarul Cristian Gentea anunță că ultimul aviz necesar va fi obținut în 8 iulie, iar proiectul de 13 milioane de euro poate intra în etapa de finanțare. Modernizarea va aduce bandă dedicată autobuzelor, piste pentru biciclete și rețele electrice îngropate.

”Avem termen până pe data de 9 iulie. Mai avem doar un singur aviz de luat de la mediu, care este și stabilit să-l ridicăm pe data de 8 iulie, și vom da și autorizația de construire, ultimul document de care avem nevoie ca să putem să aplicăm pe axa de mobilitate, unde avem bani destinați, avem 13 milioane de euro, cu care o vom moderniza complet, vom crea un culoar de mobilitate cu bandă dedicată autobuzelor pentru transport public, cu cabluri electrice îngropate, cu bandă de biciclete… Un proiect de anvergură pe care piteștenii și-l doresc de foarte mult timp. Știți că tot timpul sunt discuții cu strada Depozitelor și iată că am găsit posibilitatea după înlocuirea conductelor de apă și canalizare, lotul 3 care l-am pornit săptămâna trecută, și în sfârșit vom avea o stradă așa cum trebuie acolo..”, a mai precizat edilul Piteștiului, Cristian Gentea.

Sursă foto: screenshot FB Cristian Gentea

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Accident cu trotineta electrică în Pitești! Un copil ar fi implicat

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Cristian Gentea