Momente tensionate au avut loc în timpul Zilelor Ghimbavului, în cadrul concertului susținut de Albert NBN. La un moment dat, doi tineri au urcat pe scenă și s-au îndreptat către artist, însă intervenția promptă a agenților de pază și a polițiștilor locali a făcut ca aceștia să fie îndepărtați rapid.
@12.geenu
Înainte de a-și relua recitalul, Albert NBN le-a transmis spectatorilor să nu mai încerce să urce pe scenă, avertizând că, în caz contrar, va întrerupe concertul și va părăsi evenimentul.
Un alt incident petrecut în cadrul Zilelor Ghimbavului a atras atenția asupra riscurilor la care se expun participanții. O tânără s-a cățărat pe o schelă înaltă pentru a urmări spectacolele de la înălțime, ignorând pericolul unei eventuale căderi.
Mai mult, aceasta s-a filmat din acel loc și a publicat imaginile pe TikTok.
@_.maria.oficial._
Cele două incidente readuc în prim-plan importanța respectării măsurilor de siguranță la evenimentele publice, atât pentru protejarea participanților, cât și pentru desfășurarea în condiții normale a spectacolelor.
Sursa video: TikTok
Foto: captura video
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Ursoaică cu pui, întâlnită pe traseu. Zeci de turiști coborâți de pe munte de jandarmi











