Primăria Municipiului Pitești a finalizat recepția lucrărilor de renovare energetică la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu”, investiție finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu o valoare totală de peste 6,3 milioane de lei. Proiectul a presupus lucrări complexe de modernizare a clădirii, de la reabilitarea termică a fațadelor și înlocuirea tâmplăriei, până la modernizarea instalațiilor, instalarea de panouri fotovoltaice și crearea unor condiții îmbunătățite pentru elevi și profesori.

”Astăzi am făcut recepția lucrărilor de renovare energetică la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu”, un proiect finanțat prin PNRR.
Este un proiect pe care l-am dus la bun sfârșit după o perioadă dificilă. Contractul inițial de execuție a fost reziliat din cauza nerespectării obligațiilor contractuale și a întârzierilor semnificative, lucrările fiind realizate în proporție de aproximativ 50%.
Odată cu desemnarea noului executant, DELTA TERMO CONSTRUCT, investiția a fost finalizată în doar patru luni. În noul an şcolar, elevii și cadrele didactice vor beneficia de săli de clasă și grupuri sanitare modernizate, sisteme fotovoltaice și de climatizare, precum și de condiții mai bune de accesibilitate și confort.”, a punctat primarul Piteștiului, Cristian Gentea.

Primăria Municipiului Pitești a efectuat recepția la terminarea lucrărilor aferente proiectului de renovare energetică a Colegiului Economic „Maria Teiuleanu”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), valoarea contractului de finanțare fiind de 6.358.957,90 de lei (cu TVA).
Contractul de execuție inițial, încheiat cu OPTIM MANAGEMENT & ENGINEERS, a fost reziliat ca urmare a neîndeplinirii condițiilor contractuale și a depășirii termenelor de execuție. Pentru finalizarea investiției, a fost contractat un nou executant – DELTA TERMO CONSTRUCT 1999 S.R.L., care a executat restul de aproximativ 50% din lucrări. Valoarea contractului pentru continuarea lucrărilor este de 3.830.154,19 lei fără TVA, respectiv 4.634.486,57 lei cu TVA, cu o durată de execuție de 4 luni.

Proiectul a inclus o serie de intervenții complexe, menite să crească eficiența energetică a clădirii și să îmbunătățească condițiile de studiu, după cum urmează:
- realizarea termosistemului la fațade, cu vată minerală bazaltică de 15 cm grosime;
- înlocuirea tâmplăriei exterioare existente cu tâmplărie din aluminiu cu geam termoizolant triplu;
- căptușirea conturului tâmplăriei cu material termoizolant ignifugat;
- modernizarea sălilor de clasă și a laboratoarelor (înlocuire parchet, finisaje interioare, înlocuire uși);
- modernizarea grupurilor sanitare;
- modernizarea instalației de apă caldă de consum;
- înlocuirea corpurilor de iluminat existente cu corpuri de iluminat economice;
- instalarea unui sistem fotovoltaic și a unui sistem de panouri solare;
- refacerea sistemului de termohidroizolație la soclu;
- realizarea de rampe de acces pentru persoane cu dizabilități;
- montarea de rulouri exterioare la ferestre;
- instalarea unui sistem de climatizare de tip VRV;
- înlocuirea balustradelor interioare;
- instalarea unei stații de încărcare pentru vehicule electrice, cu minimum 2 puncte de încărcare/stație.
Prin această investiție, administrația locală urmărește creșterea performanței energetice a clădirii, reducerea consumului de energie și asigurarea unui mediu educațional modern, sigur și adaptat cerințelor actuale.
Foto descriptiv. Sursă foto: Primaria Municipiului Pitesti
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Piteștenii ar putea adopta spațiile verzi dintre blocuri. Proiect depus în Consiliul Local














