anchetaonline.ro

Bacalaureat 2026. Astăzi se afișează primele rezultate!

de | 07.07.2026 08:09 | Lifestyle, Național

Rezultatele inițiale ale examenului de Bacalaureat 2026, sesiunea iunie–iulie, vor fi publicate astăzi, 7 iulie, până la ora 12:00, conform calendarului oficial al Ministerului Educației și Cercetării. Aproape 131.000 de absolvenți de liceu își așteaptă notele obținute la probele scrise.

Ministrul Educației, Mihai Dimian, a anunțat ieri că notele vor fi afișate, cel mai probabil, până la ora 10:00.

Rezultatele vor putea fi consultate pe platforma oficială dedicată examenului de Bacalaureat și la centrele de examen. Notele sunt publicate în format anonimizat, fiecare candidat putând să își identifice rezultatele cu ajutorul codului unic primit la examen.

După afișarea rezultatelor, absolvenții de liceu pot solicita vizualizarea propriilor lucrări și pot depune contestații. Vizualizarea lucrărilor are caracter strict informativ și nu este o condiție pentru depunerea unei contestații.

În cazul candidaților minori, accesul la vizualizarea lucrărilor este permis doar în prezența unui părinte sau a reprezentantului legal.

Astfel, pe 7 iulie 2026, între orele 14:00 și 18:00, și în zilele de 8 și 9 iulie, cei nemulțumiți își pot vizualiza lucrările și pot depune contestații.

Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Când se afișează rezultatele finale la Bac 2026

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi publicate luni, 13 iulie.

Pentru a promova examenul maturității, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții (cumulat):

  1. susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;

  2. susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;

  3. obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise (media notelor obținute la respectivele probe).

Sursă foto:

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: 

RO-Alert în lanț: urși semnalați la Budeasa și Bascov! Oamenii, sfătuiți să rămână în case

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: