anchetaonline.ro

Răsturnare de situație în Franța! Marine Le Pen va candida la alegerile prezidențiale din 2027

de | 07.07.2026 22:20 | Național, Politic

Marine Le Pen a confirmat că va intra în cursa pentru alegerile prezidențiale din Franța, programate în 2027, punând capăt speculațiilor din ultimele luni. Anunțul a fost făcut într-un interviu acordat postului TF1 și vine la scurt timp după decizia instanței de apel în dosarul în care lidera extremei drepte a fost găsită vinovată de deturnare de fonduri publice.

Curtea de Apel din Paris a stabilit că Le Pen, în vârstă de 57 de ani, a folosit fonduri ale Parlamentului European pentru plata unor asistenți care ar fi desfășurat activități pentru partidul său, și nu pentru instituția europeană.

Deși condamnarea îi impune o perioadă de ineligibilitate, magistrații au redus această interdicție la 45 de luni, dintre care 30 sunt cu suspendare, potrivit Mediafax. Astfel, lidera formațiunii de extremă dreapta își poate depune candidatura la scrutinul prezidențial, însă va trebui să își desfășoare campania electorală purtând o brățară electronică de monitorizare.

La începutul anului, aceasta declara că nu va mai candida dacă va fi obligată să poarte un astfel de dispozitiv. Între timp, și-a reconsiderat planurile și a decis să rămână în cursa pentru Palatul Élysée.

În cazul în care s-ar fi retras, candidatul formațiunii Adunarea Națională (Rassemblement National) ar fi fost, cel mai probabil, Jordan Bardella, actualul președinte al partidului și unul dintre cei mai populari politicieni ai dreptei radicale din Franța.

Foto G4 media

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Dacia revine în forță pe marile piețe europene. Bigster și Spring au tras vânzările în sus

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Franţa | Marine Le Pen