Președintele Nicușor Dan anunță că nu va desemna un nou premier până când partidele parlamentare nu vor demonstra că pot forma o majoritate stabilă. Șeful statului a precizat că, în forma actuală, niciuna dintre variantele vehiculate pentru funcția de premier nu beneficiază de sprijinul necesar în Parlament.
Luni, președintele urmează să se întâlnească, cel mai probabil, cu liderii PSD, PNL, USR și UDMR, cărora le va cere să prezinte clar soluția de guvernare pe care o propun.
Nu voi propune un premier de care să ştim că nu are nicio şansă să strângă majoritatea, şi, în momentul de faţă, cele două propuneri care au fost avansate nu au şanse să strângă majoritatea. Nu o să le propun, ca să fac un exerciţiu de imagine”, a declarat Nicușor Dan, miercuri, la Ankara.
Președintele a explicat că, spre deosebire de nominalizările anterioare, în prezent nu există premisele unei susțineri politice suficiente pentru niciun candidat. Potrivit acestuia, responsabilitatea formării unei majorități aparține partidelor parlamentare, nu șefului statului.
Apel către liderii politici și către presă
Șeful statului a lansat și un apel către jurnaliști, cărora le-a cerut să îi întrebe pe liderii formațiunilor politice ce majoritate au în vedere și cum intenționează să deblocheze situația politică.
Nicușor Dan s-a declarat convins că presa îi va aștepta pe liderii partidelor la ieșirea de la consultările de la Palatul Cotroceni și îi va întreba care este propunerea lor concretă pentru formarea unei majorități parlamentare.
Sunt sigur că acțiunea jurnalistului va fi să-i aștepte pe liderii partidelor la ieșirea de la Cotroceni și să-i întrebe « care este propunerea dumneavoastră pentru majoritate?»
Nu trebuie să fiu eu cel care în mod necesar trebuie să pună presiune. În momentul de față, fiecare lider de partid trebuie sa simtă presiunea oamenilor, care trăiesc mai prost decât anul trecut, care au o incertitudine în ce privește viitotul familiilor lor. (…) Eu cred că așteptarea întregii societăți este ca partidele parlamentare să fie rezonabile, să se ajungă la un consens. Nu pot să estimez când se va ajunge la un consens și nu am nici instrumente. Președintele nu face dosare, șantaje ca să ghidoneze niște politicieni să spună Da când ei vor să spună Nu”, a adăugat președintele, potrivit Digi 24.
Foto presidency.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
O icoană pictată de un preot din Argeș a ajuns în mâinile Papei Leon al XIV-lea














