anchetaonline.ro

Tot mai multe victime ale violenței domestice cer ajutor. Peste 5.400 de apeluri în doar șase luni

de | 09.07.2026 12:13 | Lifestyle, Național

Violența domestică continuă să afecteze mii de oameni din România, iar tot mai multe victime aleg să ceară ajutor. În primele șase luni ale anului 2026, la HelpLine-ul național 0800 500 333, administrat de Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES), au fost înregistrate 5.437 de apeluri, cu aproape 40% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Datele publicate de ANES arată că, din totalul apelurilor, 4.328 au fost preluate de operatori, 808 au fost apeluri scurte, iar 301 nu au putut fi preluate deoarece operatorii erau deja implicați în alte convorbiri.

Cele mai multe apeluri privind cazurile de violență domestică au venit chiar din partea victimelor. Nu mai puțin de 1.073 de persoane au sunat pentru a cere sprijin, în timp ce 334 de apeluri au fost făcute de martori, iar alte 59 de persoane au semnalat cazuri de abuz de care aveau cunoștință.

Potrivit reprezentanților ANES, creșterea numărului de apeluri arată că tot mai multe victime au curajul să vorbească despre abuzurile prin care trec și au încredere că pot primi ajutor.

Dincolo de cifre, trebuie să vedem realitatea din spatele fiecărui apel. Violența domestică înseamnă frică, izolare, pierderea încrederii și, de multe ori, ani întregi în care o victimă încearcă să găsească puterea de a vorbi despre ceea ce i se întâmplă. Tot mai multe persoane au curajul să ceară sprijin și să vorbească despre situațiile de violență cu care se confruntă. Creșterea cu, aproape 40%, a numărului de apeluri înregistrate în primele șase luni ale anului 2026 reflectă încrederea victimelor în autorități. Încurajez fetele și femeile care trec prin situații de violență domestică să ceară ajutor și să aibă încredere că nu sunt singure! Un apel telefonic poate fi șansa unei vieți în siguranță. Apreciez implicarea martorilor și a celor din jur, care pot avea un rol foarte important în semnalarea situațiilor de abuz și în sprijinirea victimelor pentru a ajunge la ajutorul de care au nevoie. Violența domestică nu este o problemă privată, este o importantă problemă de interes public în care avem cu toții responsabilitatea de a ne implica pentru a construi o lume sigură și dreaptă’’, a declarat Luminița Popescu, secretar de stat ANES.

Linia telefonică 0800 500 333 este disponibilă gratuit, non-stop, și poate fi apelată atât de victimele violenței domestice, discriminării pe criteriul de sex sau traficului de persoane, cât și de membrii familiei, prieteni, vecini sau alte persoane care cunosc astfel de situații.

Specialiștii care răspund la telefon oferă consiliere, informații și îndrumare către serviciile specializate, astfel încât victimele să poată beneficia de sprijin și protecție cât mai rapid.

Reprezentanții ANES îi încurajează pe cei care trec prin astfel de situații sau sunt martori ai unor acte de violență să nu rămână indiferenți și să ceară ajutor. Uneori, un simplu apel poate schimba o viață.

Foto: Depositphotos/ ANES/ colaj Ancheta/ descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: 

O nouă avertizare meteo. Cod galben de vreme rea în Argeș

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: ANES