În timp ce președintele Nicușor Dan poartă consultări la Palatul Cotroceni cu liderii partidelor pentru desemnarea unui nou premier, fostul președinte Traian Băsescu propune public o soluție pentru ieșirea din blocajul politic. Acesta susține că l-ar desemna pe Siegfried Mureșan, despre care afirmă că ar fi singura variantă capabilă să obțină sprijinul Parlamentului, inclusiv voturile PSD.
Consultările începute de la ora 09.00 reunesc liderii PSD, PNL, USR, UDMR și reprezentantul minorităților naționale, în încercarea de a forma o majoritate care să susțină un Guvern cu puteri depline, după aproape două luni de criză politică.
Într-o intervenție la România TV, în ajunul întâlnirii de la Cotroceni, fostul președinte Traian Băsescu a precizat: „În situația în care am ajuns, Nicușor Dan nu are decât o singură soluție: să nu se mai bage între partide. El are două nume pe masă, de la cele două partide, Mureșan și Grindeanu. Ar trebui să renunțe la orice joacă și să desemneze pe unul dintre ei”.
Astfel, potrivit celor de la stiripesurse.ro, Traian Băsescu consideră că președintele nu ar mai trebui să caute alte formule politice și ar trebui să aleagă între cele două nume aflate deja în discuție: Siegfried Mureșan și Sorin Grindeanu: ”Eu aș merge cu Mureșan, pentru că PSD ar veni să voteze trecerea Guvernului prin Parlament, pentru că vor să soluționeze criza. Dacă l-aș desemna pe Grindeanu, PNL nu ar vota trecerea prin Parlament. Singura soluție este să meargă pe o variantă care să facă posibil votul”.
După consultările de la Cotroceni, în perioada 13-14 iulie 2026, Nicușor Dan va pleca la Paris pentru reuniunea Coaliției de Voință pentru Ucraina și pentru ceremoniile dedicate Zilei Naționale a Franței, la invitația omologului francez, Emmanuel Macron.
Foto descriptiv. Sursă foto: Colaj Ancheta/ FB Nicușor Dan și FB Traian Băsescu.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:













