Polițiștii argeșeni au descoperit, în urma unor controale efectuate ieri, 13 iulie, două transporturi ilegale de material lemnos. Cei doi șoferi au fost sancționați, iar lemnul transportat fără documente a fost confiscat.
Primul caz a fost înregistrat în comuna Țițești, unde polițiștii Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au oprit pentru control o autoutilitară condusă de un bărbat de 51 de ani, din comuna Șuici.
În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că acesta transporta lemne fără documente de proveniență și transport. Cu ajutorul unui specialist silvic s-a stabilit că era vorba despre 2,064 metri cubi de lemn de foc, de esență fag.
Bărbatul a fost sancționat contravențional cu 1.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, iar cantitatea de lemn a fost confiscată și predată reprezentanților autorităților silvice.
Un alt transport ilegal a fost descoperit tot în aceeași zi, în comuna Coșești. Un bărbat de 39 de ani a fost oprit în timp ce transporta lemne cu o autoutilitară, iar polițiștii au constatat că nu deținea aviz de însoțire pentru materialul lemnos.
În acest caz, în urma verificărilor, s-a stabilit că transportul conținea 0,600 metri cubi de lemn de foc, de esență fag. Șoferul a primit, la rândul său, o amendă de 1.000 de lei, iar lemnul a fost confiscat.
În total, polițiștii au indisponibilizat peste 2,6 metri cubi de lemn de foc transportat fără documente legale.
Foto descriptiv: special arad
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro













