Ceea ce părea inițial un accident rutier minor s-a transformat într-o dramă cumplită pentru o familie din județul Galați. Un bărbat în vârstă de 45 de ani și-a pierdut viața după ce a suferit un infarct în timp ce se grăbea să ajungă la fiica sa, implicată într-un eveniment rutier.
Potrivit stirileprotv.ro, părinții au fost anunțați că fiica lor, o tânără de 23 de ani, fusese implicată într-o tamponare și fusese transportată la spital pentru investigații. Speriați și dornici să ajungă cât mai repede lângă ea, cei doi au plecat cu mașina din localitatea Braniștea către Galați.
Numai că, pe DN 25, pe raza localității Șendreni, bărbatul, aflat la volan, a început brusc să se simtă rău. Cu ultimele puteri, a reușit să tragă mașina pe dreapta, evitând astfel producerea unui accident. Soția sa a sunat imediat la 112 și a cerut ajutor.
Întâmplarea a făcut ca în acel moment, dinspre Tecuci, să treacă o ambulanță SMURD cu echipaj medical. Salvatorii au observat oamenii care încercau să îi acorde primul ajutor și au oprit imediat pentru a interveni.
Medicii au început manevrele de resuscitare, care au durat aproximativ 50 de minute. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor, inima bărbatului nu a mai putut fi repornită, iar decesul a fost declarat la fața locului.
Din păcate, un tată care încerca să ajungă cât mai repede lângă copilul său și-a pierdut viața pe drum, lăsând în urmă o durere greu de descris.
Potrivit primelor informații, bărbatul a suferit un infarct miocardic. Surse apropiate anchetei spun că acesta avea probleme cardiace și era purtător de stent, însă cauza exactă a morții va fi stabilită în urma necropsiei. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală.
Potrivit sursei citate, tânăra de 23 de ani a suferit doar răni ușoare în urma accidentului rutier și este în afara oricărui pericol.
Sursă foto: stiridecluj.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Autostrada Sibiu–Pitești prinde contur. Cele mai noi date de pe șantierul secțiunii 2













