anchetaonline.ro

Silviu Balaure este noul jucător al lui FC Argeș

de | 16.07.2026 21:31 | Lifestyle, Pitești

FC Argeș își întărește lotul pentru noul sezon cu un jucător experimentat. Clubul din Trivale a anunțat venirea lui Silviu Balaure, unul dintre cei mai experimentați și constanți jucători de bandă din România.

La 30 de ani, Balaure are în spate peste 200 de meciuri disputate în primul eșalon și o experiență importantă acumulată atât în competițiile interne, cât și în cele europene. Evoluează în principal în banda dreaptă, însă, datorită versatilității sale, poate acoperi toate posturile de pe flancul drept, dar poate fi folosit și în partea stângă a terenului.

Născut pe 6 februarie 1996, la Drobeta-Turnu Severin, Silviu Balaure vine la Pitești după cinci sezoane petrecute la FC Hermannstadt, echipă pentru care a devenit unul dintre cei mai importanți și apreciați jucători.

Noul jucător al lui FC Argeș și-a început formarea la CSS Drobeta-Turnu Severin, apoi a trecut pe la Politehnica Timișoara și ACS Poli Timișoara. La seniori, a evoluat pentru NMM Becicherecu Mic și FCM Baia Mare, înainte de a ajunge la Astra Giurgiu.

A petrecut cinci ani la formația giurgiuveană, alături de care a câștigat Supercupa României și a jucat trei finale ale Cupei României. Ulterior, a ajuns în finala Cupei și alături de FC Hermannstadt.

La Sibiu, Silviu Balaure a devenit rapid un om de bază. Din 2021, acesta a adunat 169 de meciuri, 24 de goluri și 29 de pase decisive în toate competițiile.

A avut un rol important și în revenirea lui Hermannstadt în prima ligă, după retrogradarea echipei în Liga 2. A continuat apoi să fie unul dintre jucătorii de bază ai formației sibiene în Superliga, remarcându-se prin viteză, disponibilitate la efort, schimbări rapide de direcție și centrări precise.

Balaure are și un loc aparte în istoria fotbalului sibian. La inaugurarea noului stadion din Sibiu, pe 10 decembrie 2022, a fost primul jucător care a marcat pe noua arenă. A reușit atunci o dublă în victoria cu Farul Constanța, scor 4-0.

Noul fotbalist al lui FC Argeș a reprezentat România la nivelurile U17, U19 și U21, iar acum începe un nou capitol al carierei sale, în tricoul alb-violet.

Potrivit Transfermarkt, cota de piață a lui Silviu Balaure este de 300.000 de euro.

Pentru FC Argeș, transferul reprezintă aducerea unui jucător experimentat, versatil și obișnuit cu nivelul primei ligi. Pentru Balaure, este o nouă provocare și șansa de a scrie o nouă poveste în fotbalul românesc, de această dată în Trivale.

Sursă foto: FC Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: 

Intervenții care au făcut diferența! Ei sunt polițiștii din Argeș recompensați de ministrul Afacerilor Interne

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: FC Argeș | Silviu Balaure