Peste 37.000 de candidați susțin proba scrisă a concursului național de titularizare 2026, marți, 21 iulie, în 117 centre de concurs din întreaga țară. Candidații vor concura pentru ocuparea posturilor didactice vacante din învățământul preuniversitar, iar primele rezultate vor fi afișate pe 28 iulie.
Concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învăţământ preuniversitar (sesiunea 2026) constă în susținerea unei inspecții speciale la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise.
Proba scrisă se desfășoară marți, 21 iulie, începând cu ora 9:00, în 117 centre de concurs din 41 de județe și municipiul București. Repartizarea celor 112 discipline de concurs pentru fiecare centru în parte este disponibilă pe site-urile inspectoratelor școlare. În cadrul concursului sunt testate cunoștințele de specialitate şi didactica specialităţii, în baza unor programe specifice, aprobate prin ordin al ministrului.
Durata probei scrise este de 4 ore
Durata probei scrise (4 ore) poate fi prelungită cu 1 – 2 ore în anumite situaţii speciale (pentru candidații nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficiențe de vedere ori în situația în care susținerea acesteia implică dictarea conținutului de către un candidat cu anumite deficiențe, către un profesor asistent, de altă specialitate decât cea la care se desfășoară proba respectivă). În aceste cazuri (44 în 16 județe și municipiul București), comisiile județene de organizare și desfășurare a concursului asigură condiții de egalizare a șanselor pentru candidații cu deficiențe prin adaptarea procedurilor de redactare a lucrărilor la subiectele de concurs, în funcție de particularitățile individuale și de cele specifice deficienței respective, cu informarea Ministerului Educației și Cercetării.
Sunt așteptați să susțină proba scrisă 37.386 de candidați care au obținut la inspecțiile speciale la clasă sau la probele practice cel puțin nota 5. Dintre aceștia, 7.510 sunt absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență, universitare de masterat sau ai departamentelor pentru pregătirea personalului didactic din promoția curentă.
Care sunt disciplinele cu cea mai mare concurență?
Potrivit Ministerului Educației, în perioada de înscriere, la nivel național, s-au înregistrat peste 41.600 de dosare de înscriere, dintre care peste 8.600 ale absolvenților studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență, universitare de masterat sau ai departamentelor pentru pregătirea personalului didactic din promoția curentă. Menționăm că, în intervalul alocat înscrierii, candidații au avut posibilitatea de a depune/transmite dosare de înscriere în mai multe județe (drept urmare, pentru cei 37.386 de candidați care au dreptul de a participa la proba scrisă s-au înregistrat peste 39.900 de dosare de înscriere).
Cele mai multe dosare s-au înregistrat la discipline precum:
- disciplina specifică pentru învățământul preșcolar cu predare în limba română (peste 8.500);
- disciplina specifică pentru învățământul primar cu predare în limba română (peste 6.300);
- educație fizică și sport – profesori (peste 3.400);
- limba și literatura română (peste 2.250);
- psihopedagogie specială (peste 2.000).
Primele rezultate vor fi afișate în data de 28 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul dedicat. Contestaţiile se depun la sediile inspectoratelor şcolare judeţene sau prin mijloace electronice (conform modalităților comunicate public de fiecare inspectorat școlar) în data de 28 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv în data de 29 iulie, până la ora 12:00.
Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi online în data de 4 august.
Etape ulterioare susținerii probei scrise
Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, se va realiza în ședințe publice organizate de inspectoratele şcolare în perioada 5 – 6 august.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.
TELVERDE 0800801100 pentru sesizări
Ministerul Educației precizează că subiectele, traducerea acestora în limbile minorităților naţionale şi baremele de evaluare sunt asigurate de Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare şi vor fi publicate în cursul zilei de 21 iulie, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro.
Sălile de multiplicare a subiectelor, sălile de concurs și sălile în care își desfășoară activitatea comisiile de concurs, comisiile de evaluare a lucrărilor scrise și comisiile de soluționare a contestațiilor la proba scrisă sunt dotate cu camere de supraveghere audio-video. Lucrările scrise vor fi evaluate digitalizat în centre constituite la nivel național pe discipline.
Cadrul normativ care reglementează organizarea şi desfăşurarea concursului naţional de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar 2026, precum şi programele specifice pentru concurs sunt disponibile pe site-ul dedicat.
Organizarea și desfășurarea probei scrise sunt asigurate de inspectoratele școlare (prin comisiile județene de profil), iar coordonarea metodologică revine Ministerului Educației și Cercetării.
În ziua în care se desfășoară proba scrisă, Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziția celor interesați, între orele 8:00 – 16:00, linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități privind organizarea/desfășurarea acesteia.
Foto descriptiv. Sursă foto: obiectivdesuceava.ro.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Trotinetele electrice, în vizorul Poliției. Cum circuli legal și eviți amenzile













