După ce autorul graffiti-ului care a stârnit revoltă pe Transfăgărășan a fost identificat de polițiști, o altă întrebare domină comentariile din mediul online: cine este, de fapt, Ana?
Numele femeii a ajuns cunoscut în toată țara după ce un bărbat l-a scris cu spray pe o stâncă de pe unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din România. Imaginile au devenit virale în doar câteva ore, iar mesajul ironic „Anna, ține-ți prostul acasă!” a fost preluat de mii de internauți.
Între timp, polițiștii din Curtea de Argeș l-au identificat pe autor. Este vorba despre un bărbat de 55 de ani, din București, care urmează să răspundă pentru gestul său.
În ceea ce o privește pe Ana, autoritățile nu au făcut publică identitatea acesteia și nici nu există informații oficiale despre relația dintre cei doi. În spațiul public au apărut însă informații potrivit cărora bărbatul s-ar afla în proces de divorț, iar femeia căreia i-a dedicat mesajul ar fi amanta sa, arată știripesurse.ro. De asemenea, se pare că bucureșteanul este pensionar.
Acest caz a readus în discuție o problemă tot mai des întâlnită în zonele turistice: vandalizarea patrimoniului natural pentru astfel de gesturi.
Cazul a fost înaintat Gărzii de Mediu Argeș, instituția care poate aplica o amendă cuprinsă între 3.000 și 6.000 de lei. (Detalii aici)
colaj Ancheta/ Foto captură video Salvamont Argeș


























