Senatorul PNL de Argeș, Mihai Coteț, susține că Guvernul Ilie Bolojan a absorbit peste 90% din granturile PNRR și peste 95% din împrumuturile disponibile României. Într-un mesaj public, parlamentarul argeșean afirmă că cifrele oficiale de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene contrazic scenariile potrivit cărora România ar fi ratat banii europeni și vorbește despre investiții în infrastructură, spitale, școli, sănătate și comunități locale.
”Guvernul Ilie Bolojan a absorbit peste 90% din granturile PNRR și peste 95% din împrumuturi.
Sunt cifre oficiale de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Și, dincolo de cifre, este răspunsul direct pentru toți cei care strigau că România va rata complet acești bani.
Realitatea din teren arată însă altfel: Sute de kilometri de autostradă și cale ferată modernizată, spitale noi, mii de ambulanțe și cabinete medicale dotate, școli renovate, panouri fotovoltaice pe zeci de mii de case și investiții în firmele românești și în comunitățile locale”, a precizat în deschiderea mesajului vicepreședintele Senatului, Mihai Coteț.
Mihai Coteț: ”Ultimul an a fost un maraton administrativ”
Senatorul PNL de Argeș susține că ultimul an a fost un „maraton administrativ” pentru deblocarea proiectelor finanțate prin PNRR, renegocierea jaloanelor și reducerea birocrației.
”Ultimul an a fost un maraton administrativ pentru a debloca proiecte încremenite, pentru a renegocia jaloane imposibile și pentru a tăia birocrația care ne ținea pe loc.
Evident că se putea și mai mult. Dar diferența dintre partidele care folosesc Europa doar ca sperietoare electorală și o administrație care își face treaba se vede fix aici: în investiții care rămân în comunități, nu în discursuri sterile.
Banii europeni nu vin gratis și nici nu vin fără reguli severe. Tocmai de aceea îi deranjează pe mulți. Pentru că PNRR-ul a fost despre șantiere, transparență și rezultate concrete — singura cale reală prin care România se poate moderniza”, a mai explicat Mihai Coteț.
Vicepreședintele Senatului și senatorul PNL de Argeș, Mihai Coteț, îi felicită pe reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, precum și pe cei implicați în administrație, pentru rezultatele obținute în implementarea PNRR. Parlamentarul susține că eforturile depuse au reușit să transforme ”PNRR-ul dintr-un proiect blocat într-un succes recunoscut la nivel european. ”
Foto descriptiv. Sursă foto: FB Mihai Coteț

























