Lucrările la noul Stadion „Nicolae Dobrin” din Pitești avansează într-un ritm vizibil, iar arena începe să prindă contur. La Peluza Nord, aproximativ 99% dintre stâlpi sunt executați, în timp ce la Tribuna Est lucrările la stâlpi au ajuns la aproximativ 96%. Cei de la Construcții Erbașu SA continuă intervențiile și în zona parcării, precum și în sudul și colțurile arenei.
Stadionul „Nicolae Dobrin”, tot mai aproape de forma finală
Construcții Erbașu SA anunță că pe șantierul Stadionului „Nicolae Dobrin” din Pitești, lucrările avansează în toate zonele, iar odată cu ridicarea elementelor structurale, forma arenei începe să devină tot mai vizibilă.
La Peluza Nord, aproximativ 99% dintre stâlpi sunt deja executați, iar la Tribuna Est, unde au fost finalizate fundațiile, execuția stâlpilor a ajuns la aproximativ 96%. În zona parcării avansează cu placa peste subsol și finalizarea stâlpilor, în timp ce spre sud și în colțurile arenei continuăm lucrările la fundații, structura verticală și umpluturile dintre fundații.
”Este un progres care se vede de la o etapă la alta și care, treptat, începe să dezvăluie adevărata dimensiune a proiectului pe care îl construim”, au mai transmis cei de la Construcții Erbașu.

Proiectul este realizat de echipa formată din Construcții Erbașu și Terra Gaz Construct, în cadrul investiției derulate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești.
Noua arenă va avea o capacitate de 15.200 de locuri și va permite organizarea competițiilor sportive de cel mai înalt nivel. Totodată, stadionul va fi prima arenă din România care va funcționa exclusiv cu energie verde în timpul meciurilor, integrând facilități moderne pentru sportivi, spectatori, presă și oficiali.
Sursă foto: Colaj Ancheta/FB Construcții Erbasu și FB Cristian Gentea. Sursă video: YouTube Construcții Erbasu.
























