(Video) Doi tineri din Argeș prinși de polițiști! Unul avea asupra lui droguri iar celalalt o armă albă

de | 19.06.2022 15:15 | Eveniment, Județean, Știri

  • Doi tineri din Argeș prinși de polițiști!

 

Activitățile preventive, dar și acțiunile de prevenire și combatere a consumului și deținerii de substanțe interzise au continuat și în acest weekend.

Un obiectiv urmărit de oamenii legii a fost cel al depistării, atât a conducătorilor auto, care conduc vehicule sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv, cât și a persoanelor care dețin sau consumă substanțe interzise.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești au depistat, în seara zilei de 16 spre 17 iunie, patru tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani, iar în urma controlului corporal, asupra unuia dintre ei a fost identificat un pachet, conținând două folii cu fragmente vegetale, susceptibile a fi droguri.

 

Obiectele în cauză au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar verificările continuă, în cauză fiind întocmit dosar penal conform Legii 194/2011R.

 

De asemenea, în noaptea de 18 spre 19 iunie, a fost organizată și desfășurată o acțiune de amploare, cu forțe mărite, pe raza municipiului Câmpulung, pentru prevenirea și combaterea consumului și deținerii de substanțe interzise.

Au acționat în sistem integrat polițiști din cadrul structurilor de investigații criminale, rutieră, ordine publică, dar și alte structuri, din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung, polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, dar și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, împreună cu jandarmi argeșeni.

Ttrei locații din Câmpulung  au fost verificate (localuri și o zonă frecventată de tineri), împrejurare în care la un local, a fost identificat un tânăr de 18 ani, care avea asupra sa o armă albă – box.

 

Ca urmare a celor constatate, obiectul în cauză a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor, iar verificările continuă, în cauză fiind întocmit dosar penal conform art. 370 din Codul Penal.

Cu privire la conducătorii auto, până la acest moment, la acest sfârșit de săptămână au fost efectuate 7 testări cu aparatul Drugtest, niciunul dintre conducătorii auto nefiind testat pozitiv, însă 5 dintre conducătorii auto testați cu etilotestul au avut valori mai mari decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, cea mai mare valoare fiind de 0,94, în fiecare dintre aceste situații fiind întocmit dosar penal, iar conducătorilor aută le-au fost recolate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, acestora nefiindu-le permis să își continue drumul, se precizează într-un comunicat transmis de IPJ Argeș. 

 

 

polițiști

 

De asemenea în ziua de 17 iunie, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, au fost prezenți la mai multe centre comerciale din Pitești, unde au desfășurat activități de informare și conștientizare cu privire la efectele negative ale consumului de substanțe etnobotanice precum și ale consumului de alcool.

Sub motto-ul ,,UNIȚI PENTRU VIAȚĂ” tinerii au fost informați cu privire la alegerea unor alternative de viață sănătoasă și au fost sfătuiți să selecteze cu grijă prietenii și anturajul, fiind diseminate o serie de materiale informative.

În ultima zi din săptămână, polițiștii de la ,,prevenire” au planificat activitățile din cadrul acestei campanii și pe raza orașului Topoloveni, cu ocazia manifestațiilor prilejuite de sărbătorirea, în ziua de 19 iunie, 601 ani de atestare documentară.

 

 

Polițiștii atrag atenția asupra consecințelor pe care consumul de droguri le poate avea:

Consumul de droguri poate avea un impact asupra vieţii tale sub toate aspectele:

 

• Relaţiile cu prietenii şi familia – prietenii şi familia vor sta în calea consumului de droguri şi relaţia cu ei se va deteriora;

• Siguranţa – în momentul în care eşti sub efectul drogurilor sau în momentul procurării dozei eşti pus în situaţii în care siguranţa îţi este ameninţată şi esti predispus să ţi se întâmple lucruri foarte rele;

• Presiunea financiară – cheltuieşti din ce în ce mai mulţi bani pentru a procura droguri şi nu mai faci faţă cheltuielilor zilnice. Te-ai gandit câţi bani ai putea economisi dacă nu ai consuma?;

• Dependenţa – vei simţi că nu poţi funcţiona fără droguri şi vei folosi timp şi energie să faci rost de ele.

• Violenţa – vei face lucruri pe care în mod normal nu le-ai fi făcut altfel. Poţi deveni violent sau poţi deveni o victimă a violenţei;

• Depresia – poţi intra într-o stare de depresie după consum ca efect direct al consumului sau din cauza lucrurilor pe care le-ai experimentat în timpul consumului;

• Accidente – când te afli sub influenţa drogurilor poţi face lucruri care te pot răni sau îţi pot provoca accidente.

 

 


Mai multe informații puteți afla pe anchetaonline.ro

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Câmpulung Muscel | Pitești | Topoloveni

Ultimele articole