Intervenție în desfășurare, luni dimineață, în masivul Piatra Craiului, în zona Șaua Funduri, după ce o persoană cu probleme de deplasare a solicitat ajutor.
Potrivit Salvamont Argeș, apelul a fost primit în jurul orei 4:30. Salvatorii montani au recomandat persoanei să rămână în Refugiul Funduri, în condițiile în care deplasarea este dificilă, iar vremea nu este favorabilă.
În prezent, 10 salvatori montani se deplasează către refugiu pentru a ajunge la persoana aflată în dificultate. Pentru sprijinirea operațiunii a fost solicitat și un elicopter SMURD, iar aeronava a plecat din POA Caransebeș către zona intervenției.
Condițiile meteorologice nu sunt favorabile, iar succesul intervenției aeriene depinde de evoluția vremii. „Sperăm ca vremea să ne ajute”, au transmis salvatorii.
Reprezentanții Salvamont Argeș recomandă turiștilor să țină cont de condițiile meteo și să nu pornească la drum dacă starea lor fizică sau echipamentul nu le permit să facă față traseului în siguranță.
Intervenția este în dinamică, iar salvamontiștii continuă deplasarea către persoana aflată în dificultate.
Foto (descriptiv) Salvamont Argeș























