Lucrările pe Secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu–Pitești, între Tigveni și Curtea de Argeș, se apropie de final. Sistemul de iluminat a fost montat, iar în această perioadă se fac verificări și teste pentru a se asigura că toate instalațiile funcționează corespunzător.
Potrivit CNAIR, testele vizează întregul sector de autostradă, inclusiv podurile și pasajele, zonele de intrare și ieșire din tunel, dar și nodul rutier Tigveni.
O atenție deosebită este acordată tunelului Momaia, care are o lungime de aproximativ 1,35 kilometri și este primul tunel de autostradă construit în România.
Acesta este practic finalizat, iar în prezent se fac ultimele teste și reglaje pentru cele peste 2.500 de puncte de monitorizare. Tunelul este dotat cu senzori, sisteme de monitorizare și camere video inteligente, care folosesc tehnologii bazate pe inteligență artificială. Acestea pot identifica inclusiv obiectele apărute pe carosabil și pot declanșa măsuri de siguranță, precum închiderea unei benzi sau chiar a întregii galerii.
Pentru siguranța șoferilor, viteza maximă de circulație în tunel va fi de 80 km/h.
Deschiderea circulației, programată pentru acest an
Potrivit directorului general al CNAIR, Cristian Pistol, circulația pe Secțiunea 4, între Tigveni și Curtea de Argeș, ar urma să fie deschisă în cursul acestui an, înainte de termenul contractual, stabilit pentru februarie 2027.
Odată cu darea în trafic a acestui tronson, șoferii vor putea circula pe aproximativ 54 de kilometri din cei 122 de kilometri ai Autostrăzii Sibiu–Pitești (A1).
Contractul pentru realizarea Secțiunii 4 are o valoare de 1,678 miliarde de lei, fără TVA, iar finanțarea este asigurată prin Programul Transport 2021–2027.
Sursă foto: captură video CNAIR

























