Un tânăr de numai 18 ani a ajuns la spital, în noaptea de miercuri spre joi, după ce a fost implicat într-un accident rutier care se putea încheia tragic.
Tânărul a pierdut controlul volanului, iar mașina pe care o conducea a ieșit de pe șosea, a lovit un copac și gardul unei gospodării, după care a fost cuprinsă de flăcări.
Potrivit monitorulsv.ro, accidentul s-a produs în jurul orei 02:30, în localitatea Rușii Mănăstioara, comuna Udești.
La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje de pompieri și o ambulanță SMURD.
Mașină în flăcări după ce a lovit un copac și un gard! Un tânăr de 18 ani a ajuns la spital
Când au ajuns salvatorii, au găsit autoturismul cuprins de flăcări. Din fericire, tânărul aflat la volan reușise să iasă din mașină. Acesta era conștient și cooperant, însă suferise mai multe traumatisme.
După ce i-au acordat primul ajutor, echipajele medicale l-au transportat la spital pentru investigații și tratament de specialitate.
Între timp, pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului, însă autoturismul a fost distrus în totalitate de flăcări. Din mașină a mai rămas doar caroseria carbonizată.
Potrivit verificărilor efectuate de polițiști, tânărul avea permis de conducere valabil, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat că nu consumase alcool.
Sursă foto: Monitorul de Suceava


























