▼ Primăriţa Andreea Crîmpiţă-Matei anunţă semnarea contractelor pentru execuţia lucrărilor de modernizare.
Primăria Mihăești a semnat contractul de execuție a lucrărilor de modernizare prin asfaltare a șase străzi din satele Valea Popii și Drăghici. Investiția se ridică la aproximativ 2 milioane de lei, iar lucrările vor fi executate de firma Group Concif, care şi-a adjudecat contractele pentru toate cele trei loturi.
În satul Valea Popii, primul lot cuprinde asfaltarea Uliței Nicu Costea, pe o lungime de peste 400 de metri. Cel de-al doilea vizează modernizarea drumului comunal DC46, pe un tronson de 665 de metri, între intersecția Băcănușa și zona bazinului de apă. Celelalte patru străzi incluse în proiect se află în satul Drăghici: Nicolescu, Afinelor, Soarelui și Domnișoarei. Lucrările prevăd refacerea fundației drumurilor și turnarea unui nou strat de asfalt, precum și amenajarea șanțurilor necesare pentru scurgerea apelor.
„Încă un pas concret înainte, care ne apropie de ceea ce ne dorim cu toții: o localitate modernă, cu drumuri mai bune, condiții de trai îmbunătățite și un viitor mai frumos pentru fiecare familie. Pentru noi, modernizarea unei străzi înseamnă mai mult decât asfalt! Înseamnă respect față de cetățeni, acces mai bun către gospodării, mai mult confort, siguranță și, mai presus de toate, grijă față de comunitatea în care trăim.” – a spus primărița comunei Mihăești, Andreea Crîmpiță-Matei.
Aceasta a anunțat semnarea contractului și a precizat că administrația locală pregătește și alte investiții în infrastructura rutieră. În paralel, sunt în curs de finalizare proiectele tehnice și studiile de fezabilitate pentru un nou lot de străzi care ar putea intra ulterior în programul de modernizare. Săptămâna trecută, a fost încheiat un contract cu o firmă de proiectare în vederea întocmirii documentaţiei necesare demarării investiţiei „Modernizare drum de interes local Strada Stadion, comuna Mihăești, județul Argeș”.
Foto: ediția tipărită























