Două noi străzi asfaltate în Bradu

de | 26.07.2022 12:35 | Administrație, Județean, Știri

Programul de modernizare a infrastructurii rutiere din comuna Bradu a fost completat cu încă două străzi. Strada Fântânii și strada Principală, nr. 169A – 169S, care face legătura între DJ659 și strada Busuioc, au fost recent asfaltate, după cum a anunțat primarul Dan Stroe.

De asemenea, domnia-sa a menționat că au fost aprobate spre finanțare și cele două proiecte depuse în cadrul Programului „Anghel Salignyˮ, și anume „Modernizare drumuri comunale și străziˮ în valoare de 10.093.417,27 lei și „Amenajare canal pluvial Valea Geamăna și modernizare strada Valea Geamănaˮ în valoare de 20.000.000 lei.

 

Vestea cea bună este că ambele proiecte au fost aprobate, urmând ca în viitorul apropiat să semnăm contractele de finanțare și să organizăm procedurile de licitație în vederea atribuirii contractelor.

 

Proiectul «Amenajare canal pluvial Valea Geamăna și modernizare strada Valea Geamăna» presupune tubarea canalului care traversează Valea Geamăna, precum și lărgirea și amenajarea străzii cu trotuare, dar și introducerea unei noi rețele de apă și canalizare pe partea dreaptă.

 

Celălalt proiect – «Modernizare drumuri comunale și străzi» – vizează 14 drumuri, după cum urmează: str. Busuioc, str. Crivăț, str. Gladiolei, str. Margaretei, str. Nucului, str. Aleea Busuioc, str. Gutuiului, str. Fragilor, str. Matei Gabriel, str. Violetelor, str. Rozelor, str. Frasinului, str. Mesteacănului, str. Mărgăritar.

 

Această reușită nu ar fi fost posibilă fără efortul susținut al echipei de proiect din cadrul Primăriei Bradu și fără sprijinul conducerii Organizației Județene a PSD Argeș, cărora vreau să le mulțumesc încă o dată și pe această cale.”, a transmis primarul comunei Bradu.

 

 


Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

1,5 MILIARDE LEI PENTRU ARGEŞ. Bradu – asfaltare drumuri locale și canalizare pluvială

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Anghel Saligny | Bradu | comuna Bradu | Geamăna