S-a decis! Dani Mocanu va petrece următoarele 60 zile sub control judiciar

de | 29.07.2022 16:20 | Eveniment, Județean, Știri

INFORMAȚII NOI, 29 IULIE:

Manelistul Dani Mocanu a ajuns în fața instanței, astăzi, 29 iulie, iar judecătorii au decis control judiciar timp de 60 zile!

 

Reamintim faptul că ieri, 28 iulie, cântărețul de manele Dani Mocanu a avut o surpriză din partea mascaților din Mureș. Se pare că manelistul era cercetat într-un dosar de amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și port de obiecte periculoase. Astfel, polițiștii au desfășurat o percheziție în Argeș, pe numele lui.

Dani Mocanu era urmărit, după ce acesta a fost în luna iunie, într-un club din Târgu Mureș, unde l-ar fi amenințat cu un cuțit pe un tânăr. De asemenea, cunoscutul manelist argeșean a făcut o filmare pe care ar fi urcat-o pe contul personal de Tiktok, iar polițiștii s-au autosesizat în urmă cu aproximativ o lună.

Totodată, este cunoscut faptul că Dani Mocanu a fost implicat într-o serie de evenimente cu personalități din lumea interlopă românească.

 

 

Dani Mocanu a fost reținut la Târgu Mureș!  

Manelistul Dani Mocanu a fost reținut de polițiști aseară. În cursul zilei oamenii legii i-au percheziționat locuința, într-un dosar de amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și port de obiecte periculoase.

Conform IPJ Mureș, pe 5 iulie, în urma apariției în spațiul public a unor imagini, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

 

În această dimineaţă, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureș au desfășurat o percheziţie domiciliară, pe raza județului Argeș, în vederea documentării activităţii infracţionale a unei persoane bănuite de amenințare, tulburarea ordinii şi liniştii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

În fapt, la data de 5 iulie a.c., în urma apariției în spațiul public a unor imagini, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Astfel, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale, în cadrul dosarului penal, au efectuat o percheziţie domiciliară, în localitatea Ștefănești, județul Argeș, la domiciliul unui bărbat de 29 de ani.

A fost pus în executare un mandat de aducere, în vederea audierii.

Din cercetări a reieşit că, în data de 19 iunie a.c., în incinta unei societăți comerciale de pe raza municipiului Târgu Mureș, ar fi izbucnit un conflict spontan între 2 bărbați, pe fondul căruia bărbatul de 29 de ani ar fi amenințat un bărbat, în vârstă de 40 de ani, cu un obiect contondent.

Bărbatul de 29 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centru de Reținere și Arestare Preventivă Mureș.

Activitatea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș, a polițiștilor din cadrul Compartimentului de Investigații Criminale al Poliției Orașului Ștefănești și al unui criminalist din cadrul I.P.J. Argeș” se precizează într-un comunicat de presă.transmis de IPJ Târgu Mureș. 

 

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro 

Persoană rănită grav! Și-a prins mâna într-un utilaj!

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Dani Mocanu

Ultimele articole