Reabilitarea a două sisteme de irigații din Argeș ar însemna apă pentru 25.000 ha de culturi agricole!

de | 29.07.2022 08:47 | Județean, Politic, Știri

La data de 22 iulie, Ministerul Agriculturii anunța că circa 90.000 de hectare din 19 județe sunt afectate de secetă, printre care se află, bineînțeles, și Argeșul.

În România, sistemele de irigații sunt inexistente, așa că agricultura depinde de vreme, iar cum rezerva de apă din sol este scăzută, iar precipitațiile rare, mulți fermieri sunt în pragul disperării. Se acordă despăgubiri, însă pe termen lung acestea nu sunt o soluție, ci doar o cheltuială sistematică.

În 2015, argeșeanul Daniel Constantin, în calitate de ministru al Agriculturii, a promovat un proiect concretizat în Legea 269/2015, care prevedea alocarea unui miliard de euro pentru reabilitarea sistemului de irigații, prima lege de după 1989, care dădea speranțe fermierilor că nu vor mai cădea victime secetei.

„Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, sub condiția asumării de către guvern a strategiei sectorului de irigații, va primi în perioada 2016-2020 suma de 1,015 miliarde euro necesară reabilitării infrastructurii principale de irigații, după cum urmează: în anul 2016, 145 milioane euro, urmând ca în următorii 4 ani fondurile alocate să crească anual cu circa 17%, astfel încât să se atingă plafonul aprobat aferent programului de investiții multianual.”, se preciza în lege.

deputat PNL

La 7 ani distanță, l-am întrebat pe deputatul liberal Daniel Constantin, care a manifestat un interes constant pentru agricultură, cum se prezintă programul de reabilitare a sistemului de irigații.

Regret să o spun – pare o chestiune subiectivă pentru că este proiectul promovat de mine ca ministru al Agriculturii în 2015 – dar aceea este soluția de a nu mai plăti despăgubiri în perioadele de secetă: reabilitarea sistemului de irigații prin legea 269 aprobată în 2015. Atunci când îi auziți vorbind pe tema aceasta pe ministrul Daea, pe Marcel Ciolacu și pe ceilalți, să știți că se referă la acel proiect.

Din păcate, acum este realizat doar în proporție de 30%. Am făcut o interpelare la ministrul Daea și aștept un răspuns. Am solicitat să ni se comunice exact, pe fiecare an în parte, cât s-a investit. Eu vă spun că în 2016 nu s-a realizat nimic, pe guvernul Cioloș, în 2017, a început implementarea legii, a stagnat în 2020, din lipsă de fonduri, și suntem undeva la 30%.

Am ratat și oportunitatea de finanțare prin PNRR, acum se fac eforturi să îl introducă, iar o asemenea reușită m-ar bucura foarte tare. Dacă nu, guvernul trebuie să găsească resurse, pentru că altfel, în loc să investim anual aproape 200 milioane de euro, cât prevedea legea, vom da acești bani pe despăgubiri.”

Se va începe reabilitarea rețelei de irigații Stefănești – Leordeni

Pentru Argeș, în legea la care face referire deputatul Daniel Constantin, sunt prinse două linii de irigație:  Ștefănești – Leordeni și Teiu – Căteasca, ce au potențialul de a iriga 25.000 ha.

În cazul rețelei Ștefănești – Leordeni, încă de anul trecut, s-au început procedurile de licitație, însă nici acum nu s-a atribuit contractul, deoarece procedurile birocratice ne sufocă. Am înțeles de la colegii din ANIF că s-a atribuit contractul, dar au fost contestații și săptămâna viitoare se clarifică lucrurile și începe reabilitarea acolo.

Aștept cu nerăbdare să se lămurească și situația pentru Teiu – Căteasca. I-am rugat pe colegii din guvern să treacă rețeaua din zona de neutralitate în cea de utilitate publică. Este vorba de mai multe rețele din țară în aceeași situație, iar hotărârea de guvern este pe traseu, ceea ce înseamnă că ne apropiem de momentul în care va fi nevoie să se găsească soluții de reabilitare. După realizarea acestei linii de irigare, vor beneficia de apă circa 20.000 ha.”, ne-a explicat parlamentarul liberal.

Seceta pedologică a lovit în toate zonele țării și se va lăsa cu pierderi masive de producție, ce nu pot fi cuantificate, încă. Sunt afectate atât culturile de primăvară, cât și cele de toamnă.

Întrebat dacă se mai pot face și alte sisteme suplimentare de acoperire a necesarului de apă pentru culturile agricole, deputatul Daniel Constantin ne-a declarat:

Sunt oameni care spun că trebuie găsite soluții mai moderne și mai puțin costisitoare decât să pompăm apa din Dunăre în amonte. Însă trebuie să punem o bază, care este reprezentată de acest sistem de irigații despre care am vorbit. Avem nevoie de 1 miliard de euro pentru reabilitarea lui, după care ne gândim și la altele, cum este canalul Siret – Bărăgan, sau, în paralel, dar care necesită minimum 13 miliarde euro. Mai e un canal din Tg. Mureș până la Tg. Prahova, care acumulează apa din toate râurile ce vin de la munte și de acolo se poate iriga gravitațional cu consumuri mai mici de energie. Rezumând, pentru început, trebuie alocați bani pentru reabilitarea vechiului sistem conform Legii 169 din 2015 și apoi să ne gândim la alte alternative.”

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/oana-bahrim/" target="_self">Oana Bahrim</a>

Articol scris de Oana Bahrim

Jurnalist cu 18 ani de experiență în presă cu peste 5000 de titluri publicate și cu implicare în numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Căteasca | Daniel Constantin | Leordeni | Marcel Ciolacu | Ministerul Agriculturii | Prahova | Siret | Teiu

Ultimele articole